”La Liceul Pedagogic, m-am format ca dascăl”

1
609

Directoarea Liceului Pedagogic ”Regele Ferdinand” din Sighetu Marmaţiei, prof. Diana Pozman predă de 38 de ani în această unitate: ”Aici sunt aproape o mie de preşcolari, elevi de învăţământ primar, gimnazial şi liceal – istoriseşte domnia sa. Avem grupe de grădiniţă şi clase de învăţământ primar dedicate aplicaţiei, profilul nostru fiind cu preponderenţă pedagogic. Avem câte două clase de liceu învăţători-educatoare la fiecare nivel IX, X, XI, XII, plus câte o clasă de filologie şi matematică-informatică la fiecare nivel liceal. La nivel gimnazial avem câte două clase paralele. S-au făcut toate igienizările necesare şi s-au obţinut toate autorizaţiile de funcţionare. Suntem pregătiţi cu manuale şi tot ceea ce este necesar pentru buna desfăşurare a procesului instructiv-educativ. Avem un colectiv de cadre didactice de excepţie, majoritatea sunt cu gradul II şi I, iar 9 profesori au doctorate în specialitate. Suntem un liceu apreciat în comunitatea locală. Numai în aceste zile am avut 80 de solicitări de transfer dinspre alte unităţi şcolare. Din păcate nu putem satisface toate cererile din cauza numărului limitat de locuri. Noi sperăm în continuare într-o bună colaborare cu Primăria, Consiliul Local şi cu părinţii – partenerii noştri educaţionali. Am igienizat şi reabilitat cele 3 mari corpuri de clădiri : şcoala, fostul internat cu săli de clasă şi sala de sport. În toamna aceasta vom asfalta şi curtea liceului. În ultimii ani, am derulat proiecte locale, naţionale şi internaţionale, cu participarea mai multor ţări – Proiectul Erasmus, care s-a referit la chestiuni legate de comunitatea evreiască în trecut, o comunitate importantă în Sighetul interbelic şi nu numai. Finalizarea acestui proiect înseamnă şi o carte pe care o publicăm, în care am cules informaţii despre comunitatea evreiască din Sighet şi din Maramureş. Majoritatea celor 68 de absolvenţi de gimnaziu continuă studiile la noi, dar sunt şi absolvenţi care s-au înscriu la CN ”Dragoş Vodă”, pentru clasele de bio-chimie sau doresc performanţă la informatică. La liceu, au fost 4 clase de absolvenţi şi avem tot atâtea de boboci. Consiliul Local şi Primăria preconizează o restructurare a reţelei şcolare în Sighet, astfel încât fiecare liceu să aibă cel puţin o grădiniţă în structură. Noi avem deja o grădiniţă de aplicaţie, dar cele două grupe sunt insuficiente pentru practica pedagogică la preşcolari. De aceea suntem nevoiţi să facem protocol de colaborare cu o grădiniţă din oraş, unde cadrele didactice au cel puţin gradul II. La liceu, centrala funcţionează cu lemne, încă. Avem promisiuni de schimbare a centralei pe gaz, anul viitor

Prof. Diana Pozman
Prof. Diana Pozman

Clasele a IX-a învaţă la fostul internat al Liceului, (lângă Piaţa agroalimentară), în clădirea reabilitată, cu încălzire centrală pe gaz. Acolo, fosta noastră cantină este administrată de o firmă privată, elevii noştri având prioritate. Fiind în ultimul an de activitate, eu nu mă înscriu la concursul pentru postul de director. De la anul, când eu mă voi retrage din această funcţie şi din activitate, în clădirea fostului internat vor merge fie clasele de învăţământ primar fie cele de gimnaziu. Mai mult de jumătate dintre bobocii de la profilul pedagogic provin din mediu rural. Aici, la Liceul Pedagogic, m-am format ca şi dascăl. Am adorat acest sistem de practică pedagogică, am contribuit la foarte multe programe pentru acest liceu, am făcut parte din Comisia naţională care a coordonat liceele pedagogice şi am contribuit la atestatul pentru obţinerea certificatului de predare pentru limbile străine prin practică la Liceul Pedagogic, proiect naţional pe care eu l-am făcut. Sunt absolventă a UBB Cluj, promoţia 1978, Facultatea de Filologie, secţia Engleză-franceză. Fac parte din Asociaţia Liceelor Pedagogice şi am luptat ca aceste licee să nu fie desfiinţate. A fost o perioadă când noi am încercat să copiem tot felul de modele la nivel de învăţământ. Unul dintre modele greşit abordate a fost să nu mai existe licee pedagogice ci numai colegii pedagogice, la care se pot înscrie toţi absolvenţii de licee, indiferent de profil. Am considerat însă că felul în care sunt pregătiţii copiii la liceul pedagogic, liceul vocaţional este extraordinar de important în această perioadă, când se formează pentru această meserie. În 2012, când am redevenit director al liceului, la prima conferinţă pe ţară am insistat alături de mulţi colegi ai noştri că este necesar să revenim la liceul pedagogic care asigură diplomă de absolvire. Spre norocul nostru, s-a inclus din nou în nomenclator funcţia de învăţător-educator prin liceul pedagogic. Aşa că, de 4 ani acordăm astfel de diplome. Mă bucur să văd din nou evoluţie şi calitate la nivelul claselor vocaţionale. Eu am urmat modelul mamei mele (aproape nonagenară) prof. Cornelia Circa, renumită în învăţământul maramureşean. A fost 12 ani directoare a liceului Teoretic ”Dragoş Vodă”, unde a introdus un învăţământ modern, în perioada ministrului Mircea Maliţa. Pentru comunitatea locală, important a fost şi tatăl meu dr. Tiberiu Circa. A fost 12 ani director al Spitalului Municipal Unificat din Sighetu Marmaţiei. Şi-a adus contribuţia la modernizarea spitalului şi clădit noua policlinică, clădirea din faţa Spitalului, care poartă numele unui medic care n-a avut nici o legătură cu Sighetul! Durerea mea este că nici mama nici răposatul meu tată nu sunt cetăţeni de onoare ai acestui oraş. Eu le-am urmat exemplul. Deşi nu erau din partea locului, părinţii mei au vrut să facă pionierat în Maramureş. Ei au rămas aici pentru că s-au îndrăgostit de oamenii de aici, de oraş şi împrejurimi”.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.