Găvrilă Bilaşcu – un poet, dar al disperării

0
378

Pe 15 septembrie ar fi împlinit 49 de ani. Nici cu el, însă, „timpul n-a mai avut răbdare”. Cu mai toţi prietenii cu care am vorbit, după moartea sa, întâmplată în 2 mai a.c., nu am făcut decât să clătinăm o cupă a amărăciunii, în faţa destinului implacabil, în faţa „păsării cu clonţ de rubin”; unul singur mi-a replicat cu un „Dumnezeu să-l ierte, că are de ce!”. Ciudată atitudine! Pe de altă parte nu cred că noi, oamenii, trebuie să ne amestecăm în socotelile lui Dumnezeu sau, mai bine zis, noi semenii lui Găvrilă, nu se cade să ni-l luăm „sâmbraş” pe Dumnezeu, nici la lucruri bune şi, cu atât mai mult, atunci când ne permitem să emitem sentinţe.
Ar fi împlinit 49 de ani, ziceam şi, cu siguranţă s-ar mai fi împlinit şi cu o a treia carte, scrisă deja, un volum de versuri (Poezia antivestă), promis că va apărea în vara care tocmai a trecut. Nu-i putem celebra lansarea volumului, putem să-l concelebrăm, însă, cu acei mulţi enoriaşi ai condeiului, în mijlocul cărora când apărea era ca un zefir, răspândind o starea nobilă de chietudine rurală, de certă ardere poetică. De altfel, el se performa, în astfel de împrejurări, atât pe sine cât şi pe ceilalţi, risipindu-se, nutrindu-se parcă într-un mod devotat, în faţa altarului prieteniei. De ziua lui de naştere, care ar fi fost dar nu mai e să fie, eu îi doresc la mulţi ani poeziei sale! Dumnezeu să-l ierte!

Ilie Gherheş

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.