O bună rînduială

0
391

Am ajuns cu o zi înainte la Săliştea de Sus pentru a participa la Simpozionul Naţional de cultură şi civilizaţie în Maramureş.
Din reflexe profesionale propun confratelui Simion Iuga să ne vedem cu primarul Ştefan Iuga tocmai pentru a mai nota cîte ceva din viaţa cotidiană a oraşului. Îl aflu pe domn primar într-o parte a aşezării, pe malul rîului Iza, unde cu un grup de săteni finaliza Centrul naţional de informare turistică. Mi-a plăcut arhitectura clădirii, împrejmuirea locului cu gard de lemn, parcarea generoasă şi un loc amenajat pentru copii. Economistul Ion Vlad, directorul Centrului, un bun cunoscător al zonei este o nădejde reală pentru ca informarea turistică să îşi atingă scopul. De altfel, interiorul  este dotat cu planşe lămuritoare, pliante. O reşedinţă de folos pentru cei care iubesc turismul (nu pe hîrtie) ci în localitatea Săliştea de Sus.  Peste tot am văzut cum se derulează un proiect care şi-a propus descoperirea cadrului natural şi antropic al Maramureşului. Eu nu prea cred în cuvinte mieroase care pînă la urmă sînt clişee care se preiau din cărţi mai inspirate. Dar aici am simţit că cei investiţi cu răspunderi obşteşti îşi iau în serios răspunderile. În ziua de care vorbeam la început am fost martor cum Centrul de informare a fost pus în bună rînduială. Cu primarul Ştefan Iuga şi viceprimarul Gheorghe Vlad  în frunte, funcţionari ai primăriei, meşteri pricepuţi au terminat o lucrare, care în alte părţi tărăgănează luni de zile. Tresar cînd întîlnesc oameni care ştiu pe ce lume trăiesc. Cum sînt cei din Săliştea de Sus. Soluţia: mergeţi şi vedeţi! O bună rînduială în acest loc.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.