Baschet. După 26 de ani din nou în primul eşalon

0
432

BCM Olimpic Baia Mare – Steaua CSM Eximbank Bucureşti 76-102 (33-61)

26 de ani au trecut de cînd Baia Mare nu a mai avut echipă la nivelul primului eşalon de baschet. Luni seara, în faţa a aproximativ 1.000 de spectatori, BCM Olimpic Baia Mare a debutat pe prima scenă a baschetului românesc în detrimentul grupării Steaua CSM Eximbank Bucureşti, una dintre favoritele la titlul de campioană în această stagiune. Iar elevii lui Sebastian Man s-au ridicat, în unele momente, la valoarea adversarului cu un buget în acest campionat de 1.500.000 de euro, comparativ cu al echipei noastre care există, momentan, doar pe hîrtie, dar care e şi cel mai mic dintre toate echipele din Liga Naţională. BCM Olimpic a transferat trei jucători pe ultima sută de metri de la CSM Ploieşti, grupare care a renunţat la locul de ligă, dar care încă nu s-au integrat în lotul condus de Sebastian Man. Se vede că echipa nu este încă omogenă şi va dura ceva timp pînă ce relaţiile de joc se vor lega. Dar pe lîngă toate acestea, trebuie rezolvată şi cea mai importantă problemă, cea legată de situaţia financiară, unde autorităţile locale şi judeţene trebuie să se implice cît mai repede. Fiindcă există riscul ca peste o lună sau două sau chiar la jumătatea campionatului să ne trezim că BCM Olimpic va avea aceeaşi soartă ca a altor echipe din Baia Mare sau din ţară.
Despre meciul în sine, prea multe comentarii nu ar fi de spus, Steaua controlînd şi conducînd ostilităţile de la început şi pînă la final. Au existat, desi­gur, momente bune în rîndul echipei noastre, dar valoarea jucătorilor a fost net clară în favoarea militarilor. Dar pentru început, pentru o echipă nou promovată, putem afirma că BCM Olimpic Baia Mare a arătat că are şi calitate şi sîntem convinşi că vor apărea mai tîrziu şi rezultatele pozitive. De remarcat şi prezenţa spectatorilor la debutul echipei noastre în Liga Naţională, spectatori care au făcut o atmosferă frumoasă, în frunte cu galeria condusă de Simi Marcovici, aceştia încurajîndu-şi favoriţii pe tot parcursul partidei, indiferent de diferenţa mare de scor. BCM Olimpic se va lupta în acest sezon pentru evitarea retrogradării şi credem că are forţa necesară să rămînă în Liga Naţională, cu condiţia implicării autorităţilor. • Sala polivalentă „Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 1.000. • Arbitri: Alin Faur, Istvan Bertalan, Cristian Trofim. Comisar joc: Viorel Constantinescu. • Aruncări de 2 puncte: 14/39 – 28/47. Aruncări de 3 p: 10/19 – 8/27. Aruncări libere: 18/28 – 22/27. Recuperări: 41 (14 ofensive / 27 defensive) – 41 (15/26). Turnovers: 21-11. • BCM Olimpic Baia Mare: Vlad Dumitrescu – 1 p, 1 pd; Milos Macura – 19 p (5×3), 3 rec; Liviu Rotariu – 1 rec, 1 pd; Akeme Smart – 6 p, 9 rec, 1 pd; Michael Smith – 13 p, 3 rec, 1 pd; Marius Ciotlăuş – 3p, 2 rec; Vasile Dunca – 4p, 1 rec; Florin Ilicov – 1 rec; Adrian Movileanu – 10 p (2×3), 2 rec, 1 pd; Steve Rosemond – 18p (3×3), 8 rec, 3 pd; Dan Stoica – 1 rec; Lucian Ţîbîrnă – 2p, 1 rec. Antrenori: Sebastian Man şi Dan Donca. Director tehnic: Dan Ionescu. • Steaua CSM Eximbank Bucureşti: Cătălin Baciu – 12 p, 6 rec, 2 pd; David Dudzinski – 16 p (1×3), 4 rec, 2 pd; Cameron Long – 14 p (2×3), 3 rec, 5 pd; Nikola Malesevic – 16 p (2×3), 3 rec, 1pd; Marius Runkauskas – 13 p (1×3), 2 rec, 5 pd; Andrei Calenic – 1 pd; Georges Darwiche – 5 p (1×3), 2 rec, 2 pd; Andrei Iliescu; Nikola Jevtovik – 17 p, 10 rec, 2 pd; Vlad Negoiţescu – 2 p, 2 rec; Victor Petrache – 3 p (1×3), 3 rec; Levente Szijarto – 1 rec. Antrenor: Claudiu Fometescu.

Rezultatele etapei 1 din Liga Naţională: BC SCM Timişoara – U BT Cluj-Napoca 82-97; BC Mureş Târgu Mureş – CSM CSU Oradea 70-76; BCM U Piteşti – CS Phoenix Galaţi 75-49; CSU Atlassib Sibiu – SCM Universitatea Craiova 88-72; BCM Olimpic Baia Mare – Steaua CSM Eximbank Bucureşti 76-102. CS Dinamo Bucureşti a stat.

baschetEtapa viitoare • Vineri, 23 septembrie: SCMU Craiova – BCM Olimpic Baia Mare, ora 19; CSM CSU Oradea – BCMU Piteşti, ora 17.45, Digi Sport; Steaua CSM Eximbank Bucureşti – BC CSU Sibiu, ora 19.30, Digi Sport; CS Phoenix Galaţi – BC Mureş Târgu Mureş, ora 20. • Sîmbătă, 24 septembrie: CS Dinamo Bucureşti – BC SCM Timişoara, ora 17.30, Digi Sport. U BT Cluj-Napoca stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.