Maramureşul prezentat în documentarul “Wild Carpathia”

1
1807

Artista maramureşeană Măriuca Verdeş a fost prezentă ieri, 23 septembrie, în Bucureşti la lansarea ultimului episod din seria “Wild Carpathia – Seasons of Change”. În documentar apar secvenţe filmate în Maramureş. Filmările au fost realizate în luna decembrie a anului trecut în Budeşti şi în Călineşti. “În documentar se evidenţiază obiceiul tăiatului porcului. Se arată cum se pregătesc femeile pentru această tradiţie. Noi, cei de la Asociaţia Călineştenii Maramureşului ne-am implicat în acest film, am făcut eforturi să găsim o casă tradiţională cu zăpadă. Ei ar mai fi vrut să prezinte şi obiceiul colindatului, dar pentru că a lipsit zăpada, au renunţat. Realizatorii filmului au vrut ca totul să fie autentic, să promoveze Maramureşul aşa cum este în realitate. Charlie Ottley a venit din Londra pentru a realiza acest documentar. M-a impresionat că se străduia să vorbească româneşte. I-a plăcut mult în Maramureş”, a relatat Măriuca Verdeş. În seria documentară “Wild Carpathia”, difuzată la nivel internaţional, prin intermediul televiziunii Travel Channel, au fost prezentate unele dintre cele mai frumoase zone româneşti, de la Munţii Carpaţi la Delta Dunării. Astfel, în primele părţi ale documentarului, s-au prezentat munţii spectaculoşi (Carpaţii Occidentali – Munţii Apuseni) şi pădurile seculare ale Transilvaniei. Realizatorii au mai făcut o călătorie de la Porţile de Fier până în Delta Dunării, care a inclus prezentarea unor locuri de pe Valea Oltului, a Munţilor Făgăraş, a Castelului Peleş şi a mănăstirii Cozia. De asemenea, documentarul a inclus prezentarea unor localităţi din Delta Dunării. Episodul al doilea a cuprins interviuri cu principesa Margareta a României şi sportivul Ivan Patzai­chin. În documentar a apărut şi un interviu cu prinţul Charles, prin care acesta şi-a manifestat dorinţa de a ajuta România să-şi conserve moştenirea culturală rurală. Echipa seriei “Wild Carpathia” a afirmat că vrea “să aibă o nouă şansă pentru a-i inspira pe români să le pese mai mult de lucrurile care se întâmplă în ţara lor, înainte ca unele companii străine să le exploateze”.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.