Consemnări. Eliade, piloţii orbi, Chindriş din Ieud şi alegerile!

0
560

În revista „Vremea” (nr. 505, 19 septembrie 1937), istoricul, scriitorul şi filosoful Mircea Eliade (1907-1986) publica un eseu memorabil: „Piloţii Orbi”. La fel ca şi astăzi, Eliade observa că din 1918 „aceşti aproape douăzeci de ani care s-au scurs de la unire”, pe care „nu numai că i-am pierdut, dar i-am folosit cu statornică voluptate la surparea lentă a statului românesc modern!” Clasa noastră conducătoare, care a avut frîiele destinului românesc… s-a făcut vinovată de cea mai gravă TRĂDARE care poate înfiera o elită politică în faţa contemporanilor şi în faţa istoriei: PIERDEREA INSTINCTULUI STATAL, totala incapacitate politică. Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane furate, de corupţie, bacşişuri, demagogie şi şantaje. Este ceva infinit mai grav! Oamenii care ne-au condus şi ne conduc NU MAI VĂD! Luntrea statului nostru este condusă de nişte piloţi orbi… Elita noastră conducătoare îşi continuă micile sau marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile REFORME MOARTE… Clasa conducătorilor noştri politici nu se gîndeşte la altceva decît la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambiţiile pe care le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Ea nu simte că s-au schimbat unele lucruri în această ţară, PE ALOCURI NICI NU MAI PARE ROMÂNEASCĂ.
Că piloţii s-au făcut sau nu unelte în mîna STRĂINILOR – puţin interesează deocamdată. Singurul lucru care interesează este faptul că NICI UN OM POLITIC ROMÂN N-A ŞTIUT şi nu ştie ce înseamnă un STAT. Şi asta e destul ca să începi să plîngi!”
Eseul lui Mircea Eliade a găsit un viu ecou şi în Maramureş. Şi nu la „clasa politică” din judeţ care era indiferentă la traiul greu al ţăranilor, cu sănătatea zdruncinată de bolile de nutriţie, de alcoolismul cronic (în judeţ existau 1.355 de cîrciume şi prăvălii, deţinute de 1.300 de proprietari minoritari. La recensămîntul din 1930, în judeţ existau 97.055 români şi 37.430 evrei, care se ocupau cu comerţul şi alte „afaceri”. Doar 3,32% din comerţ era în mîinile românilor, cu 78.707 de analfabeţi (peste 62% din populaţia şcolară) etc.
Cei sensibili la eseul „Piloţii orbi” a fost „GHEORGHE CHINDRIŞ, plugar român din comuna Ieud, în Maramureş”, despre care Mircea Eliade a scris în revista „Vremea” (nr. 516, 5 decembrie 1937). După cum menţionează Eliade, „tînărul acesta îndrăgostit pînă la patimă de cartea românească nu este un necunoscut” în Bucureşti. Despre Gh. Chindriş „intelectualul” au scris Eugen Lovinescu (1881-1943), Adrian Maniu şi alţi intelectuali de marcă din ţară.
„Plugarul Chindriş”, care n-a făcut niciodată politică, se mulţumea să le scrie (intelectualilor din Bucureşti n. n.) despre singurătăţile lui, despre tristeţea satului, despre dorul lui de carte şi de duh românesc. Eliade subliniază că Gh. Chindriş, bolnav grav, „îşi ia inima în dinţi şi ne destăinuieşte jalea mîndrei sale provincii, Maramureş. Articolul meu PILOŢII ORBI, publicat în Vremea, i-a dat curajul mărturisirilor”.
Sigur, era acea „vreme” dramatică în care şi dr. Mihai Marina, fost prefect de Maramureş, îşi publica monografia „Maramureşul, necesităţi şi remedii”, din care am citat mai sus cîteva date elocvente.
„Să veniţi odată în Maramureş – îl poftea ieudeanul pe Mircea Eliade acasă la el. Să vedeţi jalea ce este… Acum iarăşi sunt alegeri. Eu vă rog să mă credeţi că în Maramureş poporul nu va vota după conştiinţă, va vota cu acei care vor da mai multă… ţuică; la noi voturile se cumpără cu bani de către… Liberali şi Naţional-Ţărănişti, căci ei au bani!”
Şi, cum îşi mai exprimă Gh. Chindriş durerile, deznădejdile şi nădejdile în petiţia către Eliade: „Pe cine mai pot atinge blestemele noastre?… Niciodată inconştienţii şi trădătorii, orbii şi imbecilii n-au fost atît de stăpîni pe frîiele ţării.
Ce curte marţială va putea judeca atîtea mii de trădători, nemernici şi imbecili… din aceşti douăzeci de ani de POLITICĂ ROMÂNEASCĂ? Prea am atins un nivel de totală descompunere morală şi de haos civil”.
Mircea Eliade îl încurajează totuşi pe „plugarul român din Ieud” Gh. Chindriş, care „nu mai are astăzi decît CĂRŢILE. Pe ele nu le-a vîndut. Nici măcar o singură carte!” „Astăzi” însemna intrarea în iarna anilor 1937-1938.
Cît de mult se potrivesc faptele descrise de Eliade şi Chindriş din Ieud cu vremurile din cei circa 26 de ani de tranziţie postcomunistă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.