Jurnalul de tabără

0
361

Cu cîteva zile înainte de începerea anului şcolar, în Borşa, a avut loc tabăra de pregătire a celor 29 de elevi maramureşeni olimpici la matematică. Despre rezultatele obţinute la olimpiadele naţionale şi internaţionale am mai scris: 14 premii, menţiuni şi medalii la olimpiadele naţionale, 5 elevi în lotul lărgit de matematică (Robu Vlad, Becsi Paul, Pop Călin, Boroica Adrian şi Matei Bledea Alexandru) şi 2 elevi în lotul restrâns (Robu Vlad şi Becsi Paul, cu medalii de argint la Olimpiada Balcanică de Juniori). Datorită numărului de medalii de aur obţinute la Olimpiada Naţională de Matematică (5 medalii), Maramureşul s-a situat pe locul al II-lea, după Bucureşti. Celor 29 de elevi olimpici li s-au alăturat 8 elevi din Borşa şi 10 profesori din Maramureş, care au asigurat pregătirea elevilor. Programul zilnic a inclus cursuri pe clase, studiu individual şi şedinţe pe grupe, dar au fost şi momente de relaxare.
Iată un fragment din jurnalul de tabără: “… după câteva ore de matematică, am pornit în drumeţie spre Cascada Cailor. Priveliştea a fost spectaculoasă. La coborâre, ne-a urmărit o căpriţă, pe care din păcate n-am putut s-o ducem la hotel cu noi. Seara, în timp ce jucam “mafia”, dl. Bretan ne-a întrerupt şi ne-a trimis în camere, la culcare. Sâmbătă, după cursuri, am plecat spre mănăstirea Pietrosul, am spus o rugăciune şi am mâncat. După ce ne-am terminat temele la mate, am gândit un plan prin care să stăm până târziu, însă dl. Zah ne-a descoperit… Duminică, am plecat devreme spre Lacul Şteol, drumul a durat 4 ore. Am ajuns cu greu, dar ne-am bucurat de peisajul montan. Luni după-masă, am fost la piscină, apoi am continuat matematica. Pe la ora 18, ni s-a făcut foame, aşa că eu, Alex, Vlad, Sergiu şi Barbu ne-am dus la magazin, însă pe drum ne-a prins ploaia… După cină, am mâncat “chipsuri cu găină” şi am jucat “adevăr şi provocare” cu nişte ardei iuţi de la restaurant. Marţi dimineaţă, am rezolvat probleme de mate cu dl. Pop. Apoi am făcut turul oraşului Borşa. Fiind ultima seară, am stat peste program, am jucat “mafia”, “preşedinte”, iar Denis ne-a speriat pe toţi…”
Tabăra de 7 zile a fost finanţată de Consiliul judeţean Maramureş şi de Primăria Borşa. Le mulţumim!
Maria MĂRIEŞ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.