Ministerul Sănătăţii trebuie să asigure permanent necesarul de vaccinuri în toate judeţele! Neglijenţa ucide!

0
373

Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii anunţa faptul că în România se înregistreză o epidemie de rujeolă. O nimica toată, desigur… Doar că în primele opt luni ale acestui an, s-au raportat 675 de cazuri confirmate de rujeolă în 23 de judeţe din ţară, iar 3 copii au murit din cauza rujeolei. Da, neglijenţa ucide! Totuşi, această informaţie este anunţată de Ministerul Sănătăţii într-un mod relaxat, ca pe o dată statistică oarecare, deşi creşterea numărului de îmbolnăviri este alarmantă faţă de anul 2015 când s-au înregistrat doar şapte cazuri confirmate de rujeolă şi niciun deces.

Există ju­deţe în care, la ora actuală, peste 2.000 de copii nu au fost vaccinaţi împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului (ROR), peste 2.000 de copii nu au primit vaccinul hexavalent sau vaccinul BCG, împotriva tuberculozei. Aceste vaccinuri nu se găsesc în stocurile Direcţiilor de Sănătate Publică, aşa că părinţii sunt trimişi să le cumpere din farmacii. Dacă nu le găsesc sau dacă nu îşi permit să achiziţioneze un produs de care copiii lor ar trebui să beneficieze gratuit, copilul rămâne nevaccinat şi neimunizat în faţa unor boli grave care pot duce la deces. Ce vină au aceşti copii pentru incompetenţa unor decidenţi din Ministerul Sănătăţii? Sau oare mint părinţii şi medicii de familie care afirmă că nu au întotdeauna dozele necesare respectării programului naţional de imunizare sau că acestea nu se mai găsesc nici în comerţ? Moartea unui copil din neglijenţa autorităţilor este o crimă ce trebuie pedepsită!

Domnule Ministru, Domnule Prim-ministru, este oare necesară încă o tragedie în masă pentru ca mă­car…MĂCAR în materie de sănătate să nu se mai permită asemenea derapaje şi asemenea sincope? Am cerut, în plenul Camerei Deputaţilor,  Guvernului României să nu îşi bată joc de viaţa copiilor şi să nu transforme programul naţional de imunizare într-o roată a norocului sau mai bine spus într-o ruletă rusească! Aceste sincope nu sunt permise şi solicit soluţionarea tuturor situaţiilor asemănătoare din ţară pentru ca toţi copiii să poată fi vaccinaţi la timp! Mai mult decât atât, subliniez faptul că este obligatorie asigurarea permanentă a necesarului de vaccinuri prin achiziţii publice transparente!
semnatura-tataru_presedintepsd

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.