Fuga nu te scapă de răspundere!

0
409

Fuga de asumarea unei greşeli nu este o soluţie pentru a scăpa de răspundere. Dimpotrivă, adoptarea unei astfel de atitudini contribuie la agravarea faptei iar situaţia devine şi mai delicată în momentul în care inconştienţa se plăteşte cu victimizarea unor persoane. La fel s-a întâmplat şi în cazul unui băimărean care s-a urcat la volanul unui autoturism chiar dacă nu deţine permis şi care, după ce a provocat un accident de circulaţie, a părăsit locul faptei fără a se gândi la victimă.

Accidentul în cauză a fost reclamat în luna mai 2015. Un tânăr, de 21 de ani, a declarat că, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada George Coşbuc din Baia Mare, a fost surprins şi accidentat de un alt autoturism al cărui conducător auto nu a respectat semnificaţia indicatorului „Accesul Interzis”. Impactul s-a soldat cu rănirea unei pasagere din maşina acroşată.
În urma accidentului, şoferul vinovat de producerea coliziunii a abandonat autoturismul condus şi a părăsit locul faptei fără a anunţa autorităţile. Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul poliţiei.
Pentru identificarea bărbatului şi tragerea lui la răspundere, poliţiştii rutieri au beneficiat de ajutorul specialiştilor din cadrul Serviciului Criminalistic. Astfel, în urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, s-a constatat că este vorba despre un băimărean, de 32 de ani. Acesta va răspunde pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis.

În Baia Mare şi Seini – acţiune pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier

Poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare şi cei din Seini au acţionat pentru depistarea şi tragerea la răspundere a participanţilor la trafic care pun în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. 88 de şoferi şi pietoni care s-au abătut de la respectarea normelor rutiere au fost sancţionaţi cu amenzi de aproximativ 20.000 lei. În cadrul acţiunii au fost depistaţi şi sancţionaţi 20 de pietoni care s-au angajat în traversare prin loc nepermis şi 44 de şoferi care au pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului sau care s-au abătut de la respectarea altor norme privind circulaţia pe drumurile publice. De asemenea, poliţiştii au reţinut 5 permise de conducere.
La Seini, poliţiştii au acţionat pe principalele artere de circulaţie împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale şi au retras 5 certificate de înmatriculare.

În Gîrdani Accident rutier cu trei persoane rănite

În localitatea Gârdani, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că, un tânăr, de 21 de ani, din Coltău, care conducea un autoturism dinspre Sălsig spre Baia Mare, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, respectiv o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul volanului, a intrat în coliziune cu un podeţ din beton, după care s-a răsturnat. Conducătorul auto şi alţi doi tineri, de 16 ani, pasageri în autoturism, au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Verificările efectuate de poliţişti au relevat că, tânărul, de 21 de ani, nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Din cauza leziunilor suferite, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, dar i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.