Adunarea generală a Platformei Unioniste „Acţiunea 2012” la Chişinău

1
523

De curând, la Chişinău a avut loc Adunarea generală a membrilor „Acţiunii 2012” şi a Mişcării Civice „Tinerii Moldovei”. Din România au participat 60 de delegaţi ai Platformei Unioniste, organizaţiile alegându-şi separat echipele de conducere.

Participanţii noştri au fost din Maramureş, Cluj, Iaşi, Bucureşti, Braşov, Târgovişte, Râmnicu-Vâlcea, Bacău şi Bârlad. Cu această ocazie, Ioan Ciocian, membru al Platformei Unioniste „Acţiunea 2012” a declarat: „Marea mea surpriză a fost să observ, în special, tinereţea membrilor care compun această mişcare civică, tăria de caracter de care dau dovadă, dârzenia şi totodată curajul lor, elocvenţa în a-şi expune ideile unioniste, dar şi a le susţine. Din idealul lor şi-au creat un scop în viaţă. Componenţa acestor tineri este preponderentă din rândul studenţilor moldoveni, dar au şi membri de toate vârstele şi ocupaţiile, inclusiv din mediul academic. Vârsta acestor tineri începe de la 16 ani, mergând până la 35 de ani, de unde începe cea a seniorilor, ce ajunge şi la 80 de ani, ori chiar mai mult. Numărul membrilor acestei mişcări civice este de ordinul zecilor de mii şi vă pot spune în mod cert că el creşte de pe o zi pe alta, într-un mod care reflectă interesul mare, dar şi insuflă o încredere în succesul acestei dorinţe de reîntregire a României. Ce mă surprinde într-un mod neplăcut şi totodată îngrijorător este lipsa de voinţă a tinerilor din România, dar şi neimplicarea lor la aceste manifestări şi nu numai a tinerilor, dar şi a multor conaţionali de-ai mei, inclusiv din Maramureş, şi în special din Baia Mare, absenţa acestui spirit al reîntregirii României. Preşedintele acestei mişcări civice a fost ales Anatol Ursu. Platforma Unionistă <Acţiunea 2012> este singura mişcare, pot spune asta şi nu greşesc, ce ridică şi susţine ideea unirii prin preşedintele ales al acestei mişcări unioniste, George Simion, alături de membri săi. Prin acest mic manifest-prezentare, dacă pot să-i spun aşa, fac un apel către tinerii băimăreni şi maramureşeni, şi nu numai, ci şi către cei care sunt animaţi de acest mare ideal al românilor, care este Unirea. Se apropie centenarul împlinirii unui secol de la Marea Unire. Sunt 76 de ani de când teritoriile dintre cele două ape, Prut şi Nistru, inclusiv ţinuturile de sus ale Moldovei, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei, până la vărsarea braţului Sfântul Gheorghe în Marea Neagră, ne-au fost răpite samavolnic de către <fratele> mai mare de la răsărit. Veniţi fraţi – aşa ne spun moldovenii de peste Prut – maramureşeni să refacem Unirea. Nu uitaţi că Bogdan şi Dragoş din Maramureş au întemeiat Statul Moldovean. Dragoş a fost primul descălecător pe plaiurile moldovene, dar întemeietorul Moldovei a fost Bogdan”. (c.v.)

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.