Registrul genealogic

0
299

Pentru a beneficia de sprijinul cuplat pentru vacile de lapte, taurinele de carne, ovine şi caprine, animalele trebuie înscrise în Registrul genealogic al rasei. Fermierii crescători de bovine, ovine şi caprine pot solicita înscrierea animalelor în Registrul Genealogic al rasei. Fermierii interesaţi trebuie să se adreseze asociaţiilor acreditate de Agenţia Naţională de Zootehnie pentru efectuarea controlului oficial al performanţelor productive (COP) la nivel naţional, care au contracte încheiate cu deţinătorii acreditaţi pentru conducerea Registrelor genealogice. Pentru a putea înscrie animalele în Registrul Genealogic al rasei, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: toate animalele să fie individualizate cu crotalii şi înregistrate în S.N.I.A., conform reglementărilor legale; metodele de reproducţie folosite în fermă să fie însămînţarea artificială, monta naturală autorizată sau transferul de embrioni; creşterea în rasă curată; fermierul trebuie să permită efectuarea controlului oficial al performanţelor pentru întreg efectivul de animale din fermă; mulsul vacilor trebuie să fie mecanic (aparat de muls / sală de muls); trebuie să existe un registru de fermă cu evidenţa la zi a tuturor animalelor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.