În centrul Sighetului, ce n-aţi mai văzut!

0
371

Noii edili sigheteni au cerut proprietarilor de locuinţe şi magazine din centrul municipiului de pe arterele principale să renoveze faţadele clădirilor. Termenul a fost până la 1 septembrie 2016. O bună parte dintre cei somaţi s-au conformat şi au dat, cât de cât, frumuseţe aşezării.
Primăria n-a luat în seamă propriile hotărâri! Clădirea fostului cinematograf “Muncitoresc” (Cazinoul Militar din sec. XIX) a rămas în paragină de vreo câţiva ani. Fostul primar a promis că edificiul va fi renovat şi consolidat, că fosta sală de cinematograf va primi o altă destinaţie, dar nu a realizat nimic. De menţionat este şi faptul că în jumătatea de Est a construcţiei se află Secţia de Etnografie a Muzeului Maramureşului din Sighet şi Secţia pentru copii şi tineret a Bibliotecii Municipale ”Laurenţiu Ulici”. Săptămâna trecută, bunăoară, bucăţi mari din tencuială au căzut de pe ziduri pe trotuar!
cinemadetaliu– Ce se-ntâmplă, domnule primar Horia Scubli, cu fostul cinematograf?
– Peste 40 la sută din clădirile centrale sunt în administrarea Primăriei. De prin august, au început lucrările de reparaţii şi spoire a faţadelor. O bună parte din lucrări sunt gata, altele continuă. Impozanta clădire a cinematografului va urma după ce vor fi finalizate documentaţiile tehnice, că nu-i aşa de simplu… Este clădire monument istoric şi trebuie făcute expertize. Acum suntem în faza de studii. Proiectul de acum câţiva ani, despre care vorbiţi, a fost doar o promisiune electorală! Aţi putut observa că de la Pompieri şi până aproape de hotelul “Tisa” (Korona) faţadele din centru sunt gata şi nu mă laud la nimeni…
– Ce se întâmplă cu sala de spectacole închisă de vreo 5 ani?
– Sala de spectacole “Studio” va intra în renovare completă, ceea ce înseamnă foarte mulţi bani, care nu pot fi asiguraţi din bugetul local, ci numai printr-un program european.
Când va bate primul gong, doar cel de sus ştie! (Nu fac aluzie la faptul că primarul are birou la etaj!)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.