Hram la Mănăstirea Rohiiţa

0
1559

Sărbătoare mare, sâmbătă, 1 octombrie, la Mănăstirea Rohiiţa din localitatea Boiereni. Sărbătoare aleasă pentru cinstita obşte monahală, pentru credincioşii harnici din Ţara Lăpuşului şi pentru creştinii rugători din toată eparhia. A fost ziua cea plină de lumină şi har, când lăcaşul mănăstiresc înfipt adânc în pământul pădurilor de stejar şi-a sărbătorit al doilea hram: Acoperământul Maicii Domnului. Sute de credincioşi au urcat cu evlavie şi credinţă aceste coline sacre transilvănene spre a aduce laudă, cinste şi mulţumire Maicii Domnului, care i-a mângâiat şi ocrotit de atâtea ori.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Justinian şi a Preasfinţitului Iustin Sigheteanul, Sfânta Liturghie fost săvârşită de P.C. părinte dr. Vasile Augustin, vicar administrativ, delegat eparhial, alături de un sobor de 53 preoţi. Din soborul preoţesc îi amintim pe părintele protopop Florin Stan, al Lăpuşului, părintele profesor dr. Aurel Pavel, prodecan al Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, părintele Ioan Ciceu, fostul protopop de Lăpuş şi pe preacuviosul protosinghel Vasile Filip, părintele stareţ şi gazda praznicului.
La sfârşitul slujbei, părintele vicar Vasile Augustin a rostit credincioşilor un cuvânt emoţionant de învăţătură despre minunea rugăciunii Sfintei Fecioare Maria, „Împărăteasa rugăciunii” (cum a numit-o sfinţia sa), comemorând întâmplarea din ziua de 1 octombrie 912, când Fecioara Maria s-a arătat în Biserica din Vlaherne (Constantinopol), rugându-se cu lacrimi pentru credincioşii acelei cetăţi ameninţată de invazia popoarelor barbare. Maica Domnului şi-a luat atunci Sfântul Acoperământ şi l-a ridicat deasupra capetelor creştinilor în semn de ocrotire. Duşmanii s-au îndepărtat şi cetatea a scăpat necotropită.
În acest an, la sărbătoarea hramului de toamnă (celălalt hram are loc vara, în 29 iunie – ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel), strana pitorescului aşezământ monahal a avut oaspeţi speciali: corul Bisericii „Naşterea Domnului” din Baia Mare, dirijat de profesoara Gabriela Ion, şi corul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Târgu Lăpuş, dirijor dl Danciu, care au dat răspunsurile liturgice şi au interpretat frumoase pricesne adresate Maicii Domnului. Tot de la „Naşterea Domnului”, în grupul de pelerini băimăreni s-a numărat şi preacucernicul părinte Nicolae Thira, care a mai adus slavă lui Dumnezeu în aceste meleaguri sfinte, în vremea slujirii sale ca arhidiacon al Î.P.S. Arhiepiscop Justinian.
Ziua praznicului Acoperământul Maicii Domnului a adus aminte miilor de creştini prezenţi de minunea înmulţirii pâinilor de către Mântuitorul Iisus Hristos, când cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii, „au mâncat şi s-au săturat” din doar cinci pâini şi doi peşti. Şi la acest hram, ca şi atunci, n-a rămas niciun suflet de credincios pe dinafară, ci fiecare s-a bucurat de o înălţătoare hrană duhovnicească, precum şi de una, îmbelşugată, trupească, cum e obiceiul la mănăstirile ospitaliere româneşti.
Ionuţ BABICI-BUDA, teolog

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.