Reţea de promovare turistică MM-SM

0
596

Centrul de Informare şi Marketing Turistic „Ţara Oaşului şi Ţara Maramureşului”, în colaborare cu Consiliul Judeţean Maramureş şi cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Vama, au pus bazele realizării unei reţele de promovare turistică a judeţelor Satu Mare şi Maramureş, prin organizarea unui workshop.

Evenimentul „Informare şi promovare turistică în judeţele Satu Mare şi Maramureş” a marcat un an de la deschiderea centrului şi a avut ca scop realizarea unui schimb de experienţă, cunoaşterea potenţialului turistic din cele două zone geografice, demararea unor proiecte comune şi a unor reţele de promovare turistică, dar şi colaborarea în spirit de echipă şi prietenie. La această întâlnire au participat atât reprezentanţi ai autorităţilor judeţene Satu Mare şi Maramureş, cât şi ai Centrelor de Informare Turistică din cele două judeţe. Cu această ocazie a avut loc şi lansarea oficială a ghidului turistic „Ţara Oaşului – itinerarii pentru memoria inimii, expoziţia de fotografii surprinzătoare din Ţara Oaşului”, cu lucrări semnate de Remus Ţiplea, Romeo Komaromi şi Alexandru Feher. Totodată a fost organizată o prezentare a activităţii centrelor de informare din judeţele Maramureş şi Satu Mare, dar şi o degustare de produse tradiţionale. (i.s.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.