Spectacol inedit, realizat cu tehnologii moderne, la Colegiul de Arte

0
375

Un spectacol inedit a fost susţinut de elevii Colegiului de Arte Baia Mare. Cei prezenţi au putut audia compoziţii muzicale create cu ajutorul instrumentelor convenţionale, dar şi elemente de muzică electronică realizate pe dispozitivele mobile în sistemul Soundcool. Spectacolul face parte dintr-un proiect internaţional derulat la Colegiul de Arte din Baia Mare.
În 2015, Colegiul de Arte din Baia Mare a început de­­rularea unui proiect Erasmus plus, finanţat de Comisia Europeană şi care vizează stimularea creativităţii muzicale în rândul elevilor. Practic, învăţăceii au posibilitatea să compună muzică, folosindu-se de tablete sau de telefoanele mobile. Pentru că sunt şi aşa pasionaţi de tehnologiile moderne, elevii au fost curioşi şi încântaţi să se implice într-un astfel de proiect care i-a determinat să-şi pună în valoare şi cunoştinţele de limbi străine, dar şi să-şi facă noi prietenii. „În cadrul acestui proiect se promovează sistemul Soundcool ce vizează stimularea creativităţii elevilor prin crearea de muzică cu ajutorul tabletelor, a telefoanelor mobile şi este o metodă modernă de a face muzică. Copiii au părut foarte interesaţi încă de la început. S-au implicat total în această activitate. La fel şi profesorii lor care au muncit cot la cot cu elevii. Acest proiect promovează interdisciplinaritatea, crearea de proiecte ce vizează muzica, arte plastice, dansul. Proiectele realizate sunt foarte moderne şi implică o mare desfăşurare de forţe, atât din partea elevilor, cât şi a profesorilor. Ei trebuie să se famliliarizeze cu programul respectiv, să folosească efecte speciale, inspirându-se din natură, din tot ceea ce îi înconjoară şi să creeze muzică”, a spus Sorina Mihuţ, responsabil de proiect. Proiectul se derulează în colaborare cu parteneri din trei ţări: Italia, Spania, Portugalia. Sistemul Soundcool a fost conceput de Universitatea Politehnică Valencia. „Eu am creat acest proiect şi sistemul de lucru. M-am gândit să creez un sistem inovativ pentru predarea muzicală care să fie şi pe partea vizuală. Proiectul a început în Spania în 2013. A fost testat acolo. Copiii au fost foarte încântaţi, deoarece folosesc telefon, tabletă, tot ce le place lor”, a afimat iniţiatorul proiectului. Cei implicaţi în proiect au fost mulţumiţi de colaborarea cu partea română. „A fost o colaborare de succes până acum. A fost aşa cum ne aşteptam din partea partenerilor români, am fost trataţi cu seriozitate şi prietenie. Sunt prima dată implicată într-un proiect aici, dar în vizită am mai fost în România”, a spus o altă parteneră implicată în proiect. Început anul trecut, proiectul „Utilizarea tehnologiei în procesul de învăţare şi de stimulare a creativităţii. Constituirea unor reţele europene prin colaborare în domeniul creaţiei muzicale” ar urma să se încheie anul viitor. Pe lângă spectacolul elevilor Colegiului de Arte, sunt prevăzute şi alte „produse” care vor rezulta în urma acestei colaborări. De exemplu, ar urma să fie realizat un ghid cu sugestii de predare pentru profesorii de muzică.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.