Victorie de o manieră categorică

0
336

ACS Fotbal Comuna Recea – CS Iernut 4-0 (1-0)

ACS Fotbal Comuna Recea şi-a revenit după pasa proastă şi în etapa a şasea a ligii a treia, seria a cincea, formaţia antrenată de Romulus Buia şi Ovidiu Mic a cîştigat clar duelul de pe teren propriu cu CS Iernut, scor 4-0 (1-0). Trei puncte care fac ca gruparea maramureşeană să urce pînă pe locul patru, la cinci puncte în spatele primelor două clasate. Partida cu CS Iernut s-a dovedit a fi la discreţia gazdelor, care erau obligaţi să obţină cele trei puncte puse în joc. Scorul este deschis de Mihai Deac în minutul 22, care trimite un şut în diagonală direct în vinclul porţii adverse: 1-0. Alin Bota putea să mărească avantajul formaţiei sale la începutul părţii secunde, în minutul 61, dar portarul celor de la Recea a trimis în bară lovitura de la 11 m dictată de central la un fault asupra lui Deac. Totuşi, Bota se va revanşa în două rînduri la ocaziile mari irosite de oaspeţi (57 şi 69), pentru ca pe final de partidă Recea să mai înscrie de trei ori. În minutul 83, un doi între Adrian Şter şi Viorel Chinde, ultimul pătrunde în careu şi majorează: 2-0. Peste alte trei minute, Vlad Asăujan îl deschide pe acelaşi Chinde, acesta realizînd dubla: 3-0. În fine, în minutul 90+2, Darian Sabadâş pătrunde în suprafaţa de pedeapsă, dar este faultat de portarul advers şi se dictează penalty, transformat de acelaşi Darian Sabadâş: 4-0. ACS Fotbal Comuna Recea obţine o victorie concludentă şi merge cu moralul ridicat la Metalurgistul Cugir. • ACS Fotbal Comuna Recea: A. Bota (I. Roşianu ’90) – Taraczkozi, A. David, M. Urs, I. Mureşan, L. Raţiu (D. Săbădâş ’87), V. Giurgiu, A. Cuc (V. Gherman ’90), V. Chinde, A. Şter, M. Deac (V. Asăujan ’80). Antrenori: Romulus Buia şi Ovidiu Mic.

Prima repriză – perfectă, a doua – execrabilă!

FC Zalău – Viitorul Ulmeni 3-2 (0-2)
Viitorul Ulmeni a cedat în deplasarea de la Zalău după un meci senzaţional, în care s-a marcat de cinci ori. Formaţia antrenată de Dorin Toma şi Dănuţ Sabou a făcut o primă repriză senzaţională, a condus cu 2-0 după primele 45 de minute, dar în partea secundă a cedat inexplicabil şi gazdele au marcat de trei ori şi au cucerit toate punctele puse în joc. FC Zalău a făcut la pauză două schimbări cîştigătoare, prin introducerea lui Istrate şi Stanciu, jucători care aveau să decidă soarta acestei partide. Oaspeţii aveau să deschidă scorul în minutul 20, cînd Marius Feraru a reluat cu capul centrarea venită de la Balmoş, balonul poposind în plasă în stînga portarului Băican: 0-1. Viitorul Ulmeni putea să facă imediat 0-2, în minutul 23, dar Marius Ghereben, scăpat singur cu portarul, a trimis de puţin pe lîngă. Va fi, totuşi, 0-2, în minutul 36, Sorin Şerban transformînd penalty-ul dictat de central în urma unui fault comis de Coţi: 0-2. În partea a doua Viitorul Ulmeni a evoluat total opus şi FC Zalău a profitat din plin. În minutul 63, Istrate a redus din diferenţă cu un şut în forţă: 1-2. Vălimăreanu a restabilit egalitatea în minutul 74, cînd a marcat cu un şut din apropiere la colţul lung: 2-2. Cu şase minute înainte de finalul disputei gazdele au modificat din nou tabela, Istrate înscriind de la punctul cu var în urma unui henţ comis de Ignat: 3-2. Viitorul Ulmeni pierde, aşadar, trei puncte mari, puncte care la un moment dat erau în buzunarul elevilor antrenaţi de Dorin Toma. Şi pentru formaţia maramureşeană urmează o nouă etapă dificilă, acasă, cu echipa de pe locul secund. • Viitorul Ulmeni: G. Danciu – P. Gherman, V. Vanca (cpt.), R. Varga (55 B. Hauşi), D. Simion, S. Şerban, M. Ghereben (57 B. Boje), S. Chiorean (71 M. Moş), T. Balmoş, M. Feraru (83 A. Ignat) şi R. Ardeleanu. Antrenori: Dorin Toma şi Dănuţ Sabou.

Rezultatele etapei 6: Unirea Jucu – Metalurgistul Cugir 2-1; Sănătatea Cluj-Napoca – Avântul Reghin 3-0; FC Zalău – Viitorul Ulmeni 3-2; Gaz Metan Mediaş II – FC Bistriţa 2-2; ASA Târgu Mureş II – Recolta Dorolţ 3-1; ACS Fotbal Comuna Recea – CS Iernut 4-0; AFC Hermannstadt – Unirea Dej 2-0. CS Oşorhei a stat.

fotbalEtapa viitoare (sîmbătă, 15 octombrie, ora 15): CS Oşorhei – Unirea Jucu; Metalurgistul Cugir – ACS Fotbal Comuna Recea; CS Iernut – Sănătatea Cluj-Napoca; Avântul Reghin – FC Zalău; Viitorul Ulmeni – AFC Hermannstadt; Unirea Dej – Gaz Metan Mediaş II; FC Bistriţa – Recolta Dorolţ. ASA Târgu Mureş 2 stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.