Când se montează cauciucurile de iarnă şi cât sunt amenzile

0
439

În fiecare an, există o confuzie printre posesorii de maşini privind data sau momentul din care maşina trebuie echipată cu cauciucuri de iarnă. Iată cîteva clarificări în acest sens.
Potrivit Codului Rutier, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii începând cu data de 1 noiembrie, dar sunt obligatorii chiar şi în octombrie (sau în orice altă lună a anului) în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Pe scurt, legea spune că trebuie să ai maşina echipată cu anvelopele potrivite, indiferent de sezon, astfel că poţi fi amendat dacă eşti prins cu cauciucuri de vară pe o porţiune de drum acoperită cu zăpadă sau polei.
Anvelopele de iarnă sînt obligatorii din momentul în care începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă. Obligativitatea dotării autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă nu depinde de un anumit interval de timp, ci de condiţiile meteorologice.
Amenda pentru şoferii care circulă pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei cu anvelope de vară se poate cifra între 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 810 şi 1.800 lei. În plus, aceşti conducători auto riscă să rămână şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii, primind doar o dovadă înlocuitoare a actului original, fără drept de circulaţie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.