Apariţia editorială a anului

0
490

Revenim cu câteva aprecieri făcute la lansarea cărţii ”Armata şi Biserica Ortodoxă în Maramureşul interbelic”, Editura ”Limex” 2016, scrise de dr. Laurenţiu Batin, o lucrare de referinţă foarte bine documentată care priveşte istoria noastră. Evenimentul a avut loc în sala de spectacole a Palatului Cultural din Sighetu Marmaţiei, fost Palat Episcopal, sala respectivă purtând acum numele primului episcop ortodox al Maramureşului.

Academician Alexandru Surdu, vicepreşedintele Academiei Române: „Autorul Laurenţiu Batin este o personalitate deosebită. Are două doctorate, unul în filozofie şi unul în istorie Prin cărţile sale a dat dovadă nu numai de un mare patriotism, ci şi de mare erudiţie. Cărţile sale au fost cunoscute de Academia Română şi este nominalizat pentru Premiul Hurmuzachi al Academiei Române”.
PS dr. Iustin Sigheteanul, Episcop-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului: „Este aureolat spaţiul acesta prin această lucrare care vorbeşte atât de corect şi de concret prin documente despre existenţa Episcopiei, despre pătimirea clerului, despre pribegia episcopului Dr. Vasile Stan, despre suprimarea ortodoxiei în cei 4 ani de Diktat”.
Prof. univ. dr. Gheorghe Onişoru: ”În carte sunt peste douăzeci de ani de istorie a Maramureşului, de după 1918, cu documentări făcute nu doar în arhivele locale sau naţionale ci şi la Cernăuţi şi în toate protopiatele ortodoxe din Maramureş, în care România s-a dezvoltat cel mai rapid. Din nefericire, sfârşitul a fost în august 1940, după Diktatul de la Viena. În Volumul I este descrisă Armata iar Volumul II este rezervat Bisericii, două instituţii fundamentale care au colaborat şi au dat libertate şi demnitate Maramureşului interbelic. Cred că această lucrare va primi recompensa meritată atât prin felul în care va reacţiona publicul, dar mai ales istoricii. Este o carte pe care ar trebui să o citească şi acei care au ceva de spus în conducerea acestei ţări pentru că din păcate istoria a ajuns o Cenuşăreasă în ultima vreme, iar un popor care nu ştie istoria nu există.”.
Prof. Gheorghe Todincă, istoric:” Este una dintre cele mai importante cărţi în care s-a scris despre Maramureş. Sunt ferm convins că această carte va primi Premiul Academiei Române. Sunt puţini oameni de sinteză în această ţară care pot să adune atât de vaste informaţii istorice să-i de un curs liber să fie o notă istorică în toate, să adune atâtea documente din arhivele de la Piteşti, Cluj, Oradea, Baia Mare sau din arhivele personale ale maramureşenilor. Este o muncă sisifică. Primul volum are 784 de pagini şi 1851 de note, la fel de interesante ca textul cărţii în sine. Volumul II are 704 pagini şi 1551 de note. Lucrarea este de o importanţă capitală pentru noi, pentru Maramureş şi desigur pentru istoria naţională. Sunt descrieri începând de la intrarea armatei române în Maramureş, care a fost bine primită de populaţia maramureşeană, de grănicerii, jandarmii şi vânătorii de munte din regiune. Lucrarea se încheie cu anul 1940. Cartea care va urma sunt convins că va aborda problema ocupaţiei hortyste şi reîntoarcerea armatei şi administraţiei româneşti în Maramureş, după august 1944. În carte veţi găsi amănunte interesante despre legendarul general Leonard Mociulschi. A luptat la Oituz, la Plevna. În 1932 vine la Sighet şi a fost 7 ani în  fruntea Regimentului de Vânători de Munte. A contribuit la construirea bisericii ortodoxe de la Valea Hotarului din Sighet. A dat ordin ca soldaţii şi ofiţerii să participe la slujbele religioase din biserici. Generalul pleacă de la Sighet cu câteva zile înainte de cedarea Ardealului de nord. A fost decorat atât de armata română cât şi de cea germană. După Război, în 1947 a fost judecat şi condamnat la 7 ani de închisoare. După ispăşirea pedepsei a ieşit din închisoare, dar nu şi-a denigrat nici ţara nici poporul. În carte sunt scrise evenimentele premergătoare războiului al doilea, când conducerea ţării, armata, biserica şi poporul au format o unică forţă – pumnul naţional pentru a apăra acest teritoriu. Sunt descrise şi luptele dintre ocupanţii hortyşti şi militarii români obligaţi să se retragă din teritoriul cedat al Maramureşului. Cele două volume atât de consistente sunt bogat ilustrate cu ima­gini vechi din Sighet, cu feţe bisericeşti, cu militari, parade şi portrete din perioada interbelică. Nu-mi rămâne decât să-l felicit din inimă pe Laurenţiu Batin, pe care-l cunosc de 33 de ani şi regret că nu s-a dedicat de atunci doar istoriei. Mă bucur că în această ţară sunt oameni ca el, semn că ţara e pe mâini bune.”
Dr. Laurenţiu Batin: ”Demersul meu ştiinţific a avut în vedere un subiect extrem de interesant pentru istoria naţională şi pentru istoria Maramureşului, dar şi pentru cele două instituţii Armata şi Biserica în Maramureşul istoric. Un subiect incitant, provocator, care propune să reevalueze, să investigheze şi să prezinte anumite evenimente, probleme cu caracter istoric, care au concurat la buna colaborare între cele două instituţii din istoria românilor maramureşeni. Situaţia din Maramureş imediat după Marea Unire, dar mai ales rolul pe care l-a jucat elementul militar în dinamizarea factorului confesional consider că sunt aspecte mai puţin cuprinse în istoriografia noastră. Tocmai din această cauză m-am simţit onorat să includ în circuitul ştiinţific anumite informaţii şi documente – majoritatea inedite – tocmai pentru a da cititorului retrăirea unor evenimente din acea perioadă. Principala mea sursă care m-a ajutat în documentarea acestei lucrări sunt arhivele militare române, arhivele naţionale istorice centrale, MAI, Arhivele Străinului, Arhivele Naţionale judeţene. Am făcut referire şi la o altă carte (Maramureşul în timpul Primului Război Mondial) pentru care am adunat documente din arhivele Austriei, din cele de la Budapesta şi din Polonia. O altă sursă care m-a ajutat în documentarea lucrării a fost presa interbelică din Maramureş şi judeţele învecinate. De-a lungul timpului biserica şi armata au fost cele două instituţii care au trăit într-o simbioză. Ne aflăm aici, în acest Palat, prima biserică episcopală din Maramureş, care, pe 17 aprilie 1938 a fost sfinţită de către episcopul Armatei, Artenie, însoţit de militarii şi preoţii din zonă. În acelaşi an, în decembrie, a avut loc în această sală investirea primului vlădică maramureşean, Episcopul dr. Vasile Stan, sală care îi poartă numele”.
(N.B. după anul 2000, Palatul Cultural a fost revendicat şi câştigat de Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului din Baia Mare, pe considerentul că în acest Palat, între 1938-până la Diktatul din 1940 a funcţionat prima Episcopie Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului de la Sighet, reşedinţă a Maramureşului istoric  unde trebuia să se reînfiinţeze după 1990 Episcopia, nu la Baia Mare!)
În timpul discursurilor de la lansare, Gheorghe Rednic, instructorul Ansamblului Mara al Casei Municipale de Cultură îmi şoptea: ”Nici la spectacole nu vine atâta lume. Până acum am numărat 180 de persoane!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.