Parcurs fără greşeală după trei meciuri

0
461

• CSU Oradea – CS Minaur Baia Mare 21-30 (13-15) •

Echipa de handbal feminin a CS Minaur a cîştigat în deplasare la CSU Oradea, scor 30-21 şi îşi continuă astfel parcursul fără greşeală din acest start de campionat. La pauză, diferenţa dintre cele două echipe a fost de doar două goluri, scor 13-15.
Începutul de meci a fost echilibrat, cele două echipe mergînd de la egal la egal. Majoritatea golurilor din startul meciului au fost marcate din aruncări de la şapte metri. La scorul de 8-8, CS Minaur avea cinci goluri marcate din aruncări de la şapte metri. Cu cinci minute înainte de final, CSU Oradea avea două goluri în avantaj, scor 12-10, însă CS Minaur a preluat conducerea după ce a marcat patru goluri consecutive (scorul a devenit 14-12 pentru echipa noastră), iar la pauză a condus cu 15 la 13. Imediat după reluare, CS Minaur şi-a dublat avantajul înregistrat la pauză, ducînd scorul la 19-15, pentru ca la mijlocul reprizei secunde să se desprindă decisiv la 23-16. Cea mai mare diferenţă dintre cele două echipe s-a înregistrat la scorul de 28-18. La finalul jocului, CS Minaur s-a impus cu 30-21. • CS Minaur Baia Mare: Năstasă (a marcat un gol), Cetăţeanu – Zegrean 9, Andriţa 7, Rudics 5, Gaiu 2, Teckar 2, R. Mihai 2, Bledea 1, Argyelan 1, Pricop, Naumenko, Bidaşcu. Antrenoare: Simona Maior-Paşca şi Ioana Marta. (minaur.ro)

Au pierdut în ultimul minut
• CSU Reşiţa – CS Extrem Baia Mare 32-31 (15-19) •

CS Extrem Baia Mare a fost extrem de aproape să dea lovitura pe terenul liderului, formaţia antrenată de Adi Popovici fiind învinsă în ultimele 30 de secunde, după ce oaspetele au condus mai mult de jumătate din meci. În final, CS Extrem a cedat cu 32-31, la pauză băimărencele avînd un avans de patru goluri – 15-19. Junioarele de la Extrem au condus pînă în minutul 42, cînd gazdele au reuşit să egaleze pentru prima oară în această întîlnire. Reşiţencele au preluat conducerea pe tabelă abia în minutul 52 – 28-27, iar finalul a fost pe muchie de cuţit. Băimărencele au avut atacul la 31-31, dar portarul gazdelor a apărat şi gazdele au marcat golul victoriei la următorul atac. • CS Extrem Baia Mare: Bohotici, Bocut, Băldean – Nichitean 10, Paşca 4, A. Pop 7, Măgurean 6, Sas, Petruşe 2, Rajko 2, A. Filip, Roatiş. Antrenor: Adi Popovici.

csu-oradea-cs-minaur-baia-mare-21-30-13-15Rezultatele etapei 4: Naţional Braşov – ACS Sepsi-Sic Sfântu Gheorghe 36-34; CS Dacia Mioveni – CSU de Vest Timişoara 44-33; CSU Oradea – CS Minaur Baia Mare 21-30; ACS Crişul Chişineu-Criş – SC Mureşul Târgu Mureş 30-34; CSU Reşiţa – CS Extrem Baia Mare 32-31. CSŞ Caracal şi CSM Slatina au stat.
Etapa viitoare (duminică, 23 octombrie): CSM Slatina – CSU Oradea; CSŞ Caracal – CSU Reşiţa; CS Extrem Baia Mare – ACS Crişul Chişineu-Criş; SC Mureşul Târgu Mureş – CS Dacia Mioveni; CSU de Vest Timişoara – Naţional Braşov. CS Minaur Baia Mare şi ACS Sepsi-Sic Sfântu Gheorghe stau.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.