Eroarea nu este pedepsită

0
402

Cu toţii plătim într-un fel sau altul atunci cînd greşim. Nu vrem să facem erori, dar adesea, din graba muncii, din neatenţia clipei, ne trezim cu reproşuri şi reclamaţii, aşa că ne vedem nevoiţi să îndreptăm răul făcut sau să ne cerem scuze, dacă păgubaşul sau victima acceptă această desdăunare morală. Cu toţii, cu excepţia judecătorilor şi a procurorilor! Sub masca inamovibilităţii constituţionale, este invocată scuza că instanţa superioară va îndrepta sentinţa nelegală. Argumentul nu poate contrazice nevoia unei noi legi a răspunderii judecătoreşti.
Justiţiabilii primesc sentinţe nedrepte şi îi acuză pe judecători că manipulează legea pentru a emite hotărîri eronate. Adesea, gafa pleacă de la instanţa de fond, care nu depune nici un fel de efort pentru a scoate adevărul la lumină, ci se complace să constate că argumentele acuzării nu sînt suficient de puternice. Judecătorii sînt plictisiţi/obosiţi de munca stresantă pe care o au, citesc zeci de pagini pe zi şi ascultă zeci de oameni care vorbesc deviind de la subiect.  Dar salariul lor acoperă cu prisosinţă acest efort de opt ore pe zi!
În sistemele umane, apar mecanisme de control şi verificare a parametrilor funcţionali. În întreprinderi, este obligatoriu postul de cetecist (controlor tehnic de calitate). O fabrică fără acest compartiment CTC ar intra în faliment. Cel care greşeşte plăteşte, această regulă este înţeleasă de salariaţi. Şi în educaţie există un „CTC”, elevul care nu învaţă lecţia va primi nota patru. Medicul care prescrie o doză dublă de substanţă activă pe kilogram-corp va fi sancţionat, iar în caz de efecte adverse grave va suporta umilinţa închisorii. Pietonul ce trece pe roşu la controlul poliţiei va plăti amendă. Cine produce un prejudiciu va fi obligat să-l acopere. Doar în sistemul judiciar nu există acest feed back, magistratul nu răspunde material pentru faptele sale. În caz de eroare voită, va fi pornită o cercetare penală. Iar eroarea profesională repetată ar trebui să fie sancţionată prin excluderea din magistratură. Problema este că sistemul nu se autocurăţă, aşa cum a fost gîndit. Prin urmare, statul trebuie să inventeze un alt mecanism de control, eficient. (Un anumit control al magistraţilor există şi acum, dar nu am auzit de nici un magistrat exclus pentru erori repetate.)
Noua lege (dacă Parlamentul va decide să o voteze) trebuie să stabilească principii clare de recuperare a banilor plătiţi de statul român ca despăgubiri în dosarele de la CEDO. Statutul judecătorilor şi al procurorilor a apărut în 2004, a fost timp pentru acomodare, a venit acum vremea ca şurubul să fie strîns şi pentru această categorie profesională. Numărul sentinţelor eronate este mare (estimarea îi aparţine unui avocat experimentat), dar am întîlnit şi noi asemenea erori, inclusiv o sentinţă CEDO de condamnare a statului român pentru un teren nerestituit în centrul comunei Mireşu Mare).
Judecătorii sînt supuşi tentaţiilor materiale, chiar dacă grila lor de salarizare este mai mare decît a tuturora. Ca urmare, trebuie protejaţi prin mijloacele posibile, inclusiv prin montarea de camere video în sălile de judecată. Sentinţele se dau cu superficialitate, fără a avea simţul răspunderii. Eroarea judiciară nu trebuie acceptată, chiar dacă instanţa superioară o îndreaptă. Neglijenţa nesancţionată va duce la apariţia relei credinţe şi a corupţiei. Ei bine, situaţia se va schimba dacă magistraţii corupţi, neatenţi, nepregătiţi profesional sau leneşi vor fi excluşi la timp. În acest fel, va creşte încrederea cetăţenilor în justiţia română. Însă o lege mai dură pentru magistraţi nu este bine văzută de ÎCCJ şi CSM, cu toate că realităţile din ţară ne arată că este absolut necesară.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.