Primul catalog de branduri maramureşene

0
463

Poveştile creatorilor şi proprietarilor unor cunoscute branduri din Maramureş vor fi mediatizate gratuit la nivel local şi naţional de Asociaţia Pro Maramureş, printr-un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii (80%) şi din surse atrase prin sponsorizare (20%).
Proiectul se derulează între 3 octombrie şi 15 noiembrie 2016 cu scopul de a contribui la dezvoltarea industriilor creative. Astfel, Asociaţia Pro Maramureş şi-a propus să realizeze primul catalog online şi tipărit dedicat creatorilor locali de branduri. Versiunea tipărită a catalogului va fi difuzată gratuit în zone comerciale cu trafic mare, va ajunge pe birourile autorităţilor locale şi centrale, ale unor consulate şi ambasade. În paralel, catalogul online va putea fi accesat din orice parte a lumii la adresa: www.facutinmaramures.ro „Reporteri şi fotoreporteri cu experienţă vor surprinde pentru public poveştile din spatele unor branduri comerciale reprezentative, la reuşita cărora au participat antreprenori, designeri, proiectanţi, specialişti în marketing şi comunicare. Prezentarea drumului de la idee până la succes, adesea plin de sacrificii, dar şi de satisfacţii, sperăm că va inspira alţi creatori din toate generaţiile. Lumea va putea afla în acest mod că Maramureşul merită să fie apreciat în lume nu doar prin cultura rurală unică, ci şi prin mărci de renume ale unor produse şi servicii gândite sau dezvoltate aici, prin contribuţia unor  oameni ai locului. Chiar dacă timpul scurt avut la dispoziţie şi resursele limitate vor permite intrarea în selecţia finală a doar 30 de branduri create ori dezvoltate în Maramureş, mizăm în viitor pe un sprijin mai larg şi o mai mare anvergură”, a declarat Dumitru Mariş, preşedinte al Asociaţiei Pro Maramureş. De asemenea, în cadrul proiectului „Făcut în Maramureş”, se vor pune bazele primului hub creativ local, la care vor fi invitaţi să adere oamenii din spatele brandurilor. Activităţile sunt derulate în cadrul proiectului „Făcut în Maramureş” şi sunt realizate de Asociaţia Pro Maramureş în parteneriat cu Ministerul Culturii, în urma câştigării selecţiei naţionale desfăşurate în cadrul programului CultIN 2016.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.