Tavanul sediului Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic se prăbuşeşte în capul chiriaşilor

0
391

Situaţie greu de crezut înregistrată la sediul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România (AFDPR)-Maramureş, filiala Baia Mare. Astfel, tavanul imobilului în care aceştia se întâlnesc nu mai are mult şi se prăbuşeşte peste ei. În casa situată pe strada Victoriei, nr.23A, plafonul s-a prăbuşit în trei încăperi, existând găuri în tavan cu diametrul de un metru. Şi mucegaiul a cuprins toţi pereţii interiori, astfel că atmosfera este una insalubră acolo.

Foştii deţinuţi politic spun că stau aici în chirie de circa 10 ani de zile, plătind o sumă lunară modică, ce-i drept, la primărie. Situaţia s-a înrăutăţit mult în ultimii ani. Reprezentanţii administraţiei locale au fost la imobil, au constatat starea lui, au promis că rezolvă situaţia, într-un fel sau altul, şi au plecat. Foştii deţinuţi politic au rămas însă cu problema, iar acum se tem pentru siguranţa lor când intră în clădire, din cauză că în orice moment tavanul poate cădea peste ei şi să provoace o adevărată tragedie: „Ne confruntăm cu nişte probleme foarte grave.

Incinta băii din clădire
Incinta băii din clădire

În orice moment poate să cadă pe noi tavanul şi atunci cine răspunde de treaba asta?! Primăria? Pot să moară aici oameni dacă ar cădea tavanul şi atunci cine răspunde de ei? Dar nu contează cred, că doar suntem foşti deţinuţi! Noi avem sediul aici cam din anul 2006. La început, când am venit, condiţiile erau mai bune pe vremea aceea, dar pe an ce a trecut s-au tot înrăutăţit, clădirea s-a tot degradat până ce într-o dimineaţă am venit la sediu şi am găsit tavanul căzut! Noi plătim o chirie lunară la primărie pentru acest spaţiu. Ce-i drept, suma e modică, vreo 30 de lei pe lună, dar condiţiile pentru ca un om să stea aici, şi un minut, nu sunt omeneşti. Am făcut solicitări la primărie, pentru a rezolva problema, sau a ne oferi un alt sediu, de cel puţin cinci ani. Când au început să repare sediul pictorilor de aici, de lângă noi, primarul ne-a promis atunci că ne mută în alt sediu şi aici ar fi urmat să preia asociaţia pictorilor. De atunci tot aşteptăm! Am făcut solicitări în scris, am avut „n” promisiuni.asociatia-fostilor-detinuti-politici5 Însă autorităţile ar trebui să ne dea un sediu bun care este demn de noi! Ce concluzie se poate trage acum? Ei ştiu foarte bine în ce condiţii stăm noi aici pentru că au venit oameni de la primărie care au făcut constatări, de vreo trei-patru ani. Pe urmă au vrut să repare, să facă ceva evaluări, şi uite cum stăm în continuare… Condiţiile sunt cât se poate de inumane. Deci cred că ăsta e respectul statului faţă de deţinuţii politici, care au scris istoria acestei ţări!”, a ne-a explicat dr. Silviu Dragomir, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România – Maramureş, filiala Baia Mare.

Dr. Silviu Dragomir, preşedintele AFDPR Maramureş
Dr. Silviu Dragomir, preşedintele AFDPR Maramureş

Romii care au avut şi ei sediul aici au furat tot ce s-a putut

În urmă cu aproximativ doi ani, în aceeaşi clădire, a primit sediu şi Asociaţia Romilor. Aceştia însă, trebuiau să treacă prin biroul foştilor deţinuţi politic pentru a ajunge în camera alăturată, în care aveau şi ei sediul. Reprezentanţii AFDPR Maramureş spun că vecinii de birou au furat cam tot ce s-a putut din imobil, după care au plecat: „Noi practic avem doar camera aceasta. Cealaltă a fost oferită Asociaţiei Romilor, în urmă cu vreun an sau doi. Aceştia au venit aici, au zugrăvit. A trebuit să le facem dublură la cheie, însă ca să intre în cealaltă cameră, trebuiau să treacă prin biroul nostru. Aşa că au furat de aici tot ce s-a putut fura. De la baie au luat săpunul, detergent, tot ce a fost acolo. De aici din biroul nostru, iar au furat tot ce s-a putut. Au stat doar două săptămâni, după care nu le-a convenit şi au plecat”, a declarat Ileana Zaharie, secretara Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România Maramureş, filiala Baia Mare.
AFDPR Maramureş are 141 de membri cotizanţi, printre care se numără urmaşii, deportaţii şi foştii deţinuţi politic.

Biroul unde îşi desfăşoară foştii deţinuţi activitatea
Biroul unde îşi desfăşoară foştii deţinuţi activitatea

Primăria le-a oferit alternative, dar acestea au fost refuzate

Reprezentanţii administraţiei locale spun că sunt la curent cu situaţia actuală a imobilului de pe strada Victoriei, dar şi că le-a oferit alternative foştilor deţinuţi politic, însă aceştia le-au refuzat: „Cunoaştem situaţia imobilului de pe strada Victoriei, în care îşi desfăşoară activitatea Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic din România, filiala Maramureş. Pot să vă spun că li s-a oferit, anul acesta, două variante de spaţii pentru sediu: prima pe bulevardul Unirii 11, în spatele Hotelului Mara, iar cea de-a doua în Piaţa Libertăţii, în clădirea M2 la parter, ambele refuzate de aceştia. De asemenea, în săptămâna aceasta, şeful Serviciului Patrimoniu din cadrul Primăriei Baia Mare i-a vizitat la sediu, însă a găsit închis acolo, deoarece ei au program doar în ziua de marţi, între orele 9 şi 12. Totuşi, noi avem în vedere şi reabilitarea imobilului respectiv, care ne aparţine, şi să găsim, de asemenea, o soluţie pentru a le oferi foştilor deţinuţi politic un sediu în care să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu prevederile legale”, ne-a explicat Rob Marinel, viceprimarul cu atribuţii de primar al Băii Mari.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.