Construcţia centrului de bătrâni la Săcălăşeni, în impas

0
554

Una dintre problemele mari cu care administraţia din comuna Săcălăşeni se confruntă este cea legată de construcţia centrului de bătrâni din satul Coruia. Investiţia bate momentan pasul pe loc, deşi termenul de finalizare a trecut.

Dacă luăm în considerare şi faptul că proiectul din care face parte centrul este finanţat din fonduri europene, atunci situaţia este cu atât mai gravă, din cauză că europenii nu se joacă atunci când vine vorba de respectat termene: „O problemă mare pe care o avem este legată de centrul de bătrâni. Constructorul nu-şi face treaba, în sensul că nu lucrează la capacitate. Noi avem banii, stăm cu ei în cont, dar nu avem ce să-i plătim. Deci un lucru ce se întâmplă rar, dar uite că noi am avut ghinionul de aşa ceva. Acesta este motivul pentru care se întârzie cu investiţia atât de mult. De vorbit cu el vorbim, când avem cu cine, însă nu prea avem cu cine că nu răspunde la telefon şi când totuşi binevoieşte să răspundă, ceea ce se întâmplă foarte rar, toate-s bune şi frumoase. Numai că în realitate nu se întâmplă mare lucru. Ce pot să spun e că a tratat cu o foarte mare superficialitate lucrarea. Termenul de finalizare s-a depăşit…”, a spus Emilian Pop, primarul comunei Săcălăşeni.

Riscul de a pierde finanţarea şi a returna banii este enorm

Emilian Pop - primarul comunei Săcălăşeni
Emilian Pop – primarul comunei Săcălăşeni

Primarul se vede depăşit de situaţie şi nu ştie cum o va scoate până la urmă la capăt cu această investiţie. Dacă situaţia din prezent continuă, atunci primăria ar putea pierde finanţarea. Mai mult, poate fi obligată să şi returneze banii cheltuiţi până acum: „Investiţia este pe fonduri europene şi finalizarea ei reprezintă o adevărată provocare pentru noi. Greu pot să spun ce soluţie vom găsi în cele din urmă. Există riscul de a pierde finanţarea şi nu numai atât. Nici nu vreau să mă gândesc la ce consecinţe ar avea nefinalizarea investiţiei. În proiect sunt patru componente, dintre care una socială – centrul de bătrâni – iar celelalte componente sunt deja finalizate. Astfel, drumurile sunt plătite şi recepţionate deja. O altă componentă în proiect e canalizarea, care este la acelaşi constructor. Şi aceasta este finalizată, dar nerecepţionată. Şi aici o lungeşte efectiv, trebuie să vină la recepţie. Noi am convocat recepţia, însă nu a fost conform în totalitate şi acum trebuie să vină el să ne spună când e gata! Asta este situaţia: constructorul, SEAP-ul, constructorii care sunt… Noi în tot ceea ce facem trebuie să respectăm legea. Dacă era să facem după capul nostru, aveam o mai mare libertate, găseam un constructor din zonă şi care făcea treabă mai bună. Dar aşa s-a făcut licitaţie pe SEAP, câştigată, contract semnat şi uite aşa suntem în situaţia de acum”, a completat primarul.

Lucrările, finalizate în proporţie de circa 80%

Cu toate că lucrările sunt avansate, ajungând la aproximativ 80 de procente, în momentul actual acestea bat pasul pe loc: „Firma este din Bucureşti cu sediul social. Au câştigat şi drumurile, însă au renunţat la ele. Uite că aşa am găsit un constructor care a finalizat lucrarea în termen şi e bine. În proiect mai este componenta culturală, adică dotare de aşezăminte culturale. Şi aici toate sunt achiziţionate. Valoarea totală a proiectului este de peste trei milioane de euro. Centrul de bătrâni este finalizat în proporţie de 75-80%. Deci nici măcar nu mai are mult ca să-l finalizeze şi tocmai aici e ciudat! Grosul lucrărilor a fost, a trecut. Tot ce a fost aprobat la plată de către dirigintele de şantier s-a achitat şi plăţile s-au făcut. Nu ştiu dacă au fost situaţii când s-au efectuat la o săptămână, în rest s-au făcut la zi. Lucrarea este mare, iar dacă lucrează 20 de oameni se vede prea puţin. De ar fi 200 de oameni la lucru acolo, tot n-ar fi înghesuiţi!”, a conchis Emilian Pop.

Doar doi muncitori lucrează la zidărie

dsc07102Noi am fost la construcţia cu pricina pentru a vedea cu exactitate care este situaţia. Am rămas surprinşi să găsim doar doi muncitori care puneau gresie şi…cam atât. I-am întrebat cum merge treaba. Răspunsul lor spune tot: „Cum să meargă domnu’ în doar doi oameni. Astăzi dimineaţă (n.r. vineri, 21 octombrie), restul colegilor au plecat în sud la altă lucrare, aşa că am rămas numai eu cu colegul. Noi facem ce putem, dar merge încet”, ne-a explicat unul dintre muncitori. „Merge treaba, însă e mult de lucru şi numai în doi oameni e greu”, a spus celălalt muncitor. Nici sătenii din zonă, care au văzut zi de zi activitatea muncitorilor, nu sunt mai optimişti în ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor: „Domnule, la cât e de mare construcţia asta şi la ritmul în care se lucrează, cred că nici la anul pe vremea asta nu e gata. Muncitorii sunt puţini. Acum au mai plecat din ei undeva în sudul ţării şi aţi văzut că nu au rămas decât doi oameni. Ce pot să facă ei în ditamai clădirea?!”, ne-a declarat Andrei Zete, un localnic ce are gospodăria exact în spatele construcţiei. Proiectul integrat presupune construirea unui centru de bătrâni cu 46 de locuri, acesta urmând a fi printre cele mai mari din judeţ.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.