Moment de pioşenie şi sublim la Asuaju de Sus – sfinţirea unei troiţe monumentale sub Culmea Codrului

0
844

Prin strădaniile vrednicului inginer Vasile Dulf, şef al Ocolului Silvic Ulmeni şi fiu al satului, duminică, 23 octombrie s-a săvîrşit rînduiala bisericească a sfinţirii troiţei de lemn, de către preoţii celor două parohii ale comunei – Virgil Mărieş din Asuaju de Sus şi Damian Bot din Asuaju de Jos.
Monumentul creştin este opera unui talentat meşter popular din Bîrsana, Ion Benţe şi respectă întru totul atît stilul şi erminiile neobizantine cît şi motivele artei populare maramureşene precum rozeta solară, funia împletită, dinţii de lup – simboluri apotropaice. S-a optat pentru atribuirea lucrării acestui meşter din cel puţin două motive, amplasarea unui monument simbolic pentru Maramureş în acest loc de margine vestică a judeţului de care aparţine comuna, la hotarul cu judeţul Satu Mare şi lipsa meşterilor populari pentru acest gen de lucrări în zona Codrului (singura troiţă artistică de lemn se află în cimitirul din Oarţa de Sus, datată 1909 şi cîteva cruci de lemn, cioplite artistic în stil baroc în cimitirul satului Urmeniş).
Alături de troiţa monumentală în memoria eroilor, operă a meşterului Alexandru Perţa Cuza, amplasată în centrul satului Asuaju de Jos, a celei de la intrarea în „Tîrgul fetelor şi cepelor”, aceasta sfinţită acum întregeşte zestrea de patrimoniu cultural al comunei. Este încă un pas pe calea salvării propriei noastre identităţi spirituale şi înspre materializarea unei idei mai vechi – un muzeu etnografic local prin amenajarea unei gospodării tradiţionale codreneşti.
Dumnezeu să ne ajute!
Referent cultural prof. E. DOMUŢA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.