Sarea, una dintre bogăţiile ţării

0
979

România, ţara cu mari resurse de sare gemă
În spaţiul geografic al ţării sunt cunoscute 107 zăcăminte de sare, aflate în diverse stadii de cercetare sau exploatare, localizate în Depresiunea CARPATICĂ, la Cacica (Suceava); Târgu Ocna (Bacău); Slănic (Prahova); Ocnele Mari (Vâlcea), în Depresiunea TRANSILVANIEI la Ocna Dej (Cluj); Ocna Mureş (Alba); Praid (Harghita); Turda (Minele Valea Florilor şi Valea Sărată) judeţul Cluj şi în Depresiunea MARAMUREŞ la Coştiui şi Ocna Şugatag. (Foto Harta României cu localizarea resurselor minerale). Cu excepţia salinelor de la Turda, Coştiui şi Ocna Şugatag, celelalte sunt în funcţiune. Toate depozitele de mai sus sunt posibile de valorificat sau permit dezvoltarea capacităţilor de producţie în funcţie de nevoile ţării. Sarea, nu a necesitat şi nu necesită subvenţii de la stat. Rezervele geologice totale de sare ale ţării identificate în cele 107 zăcăminte sunt colosale, cu mult peste cele 4 miliarde de tone declarate exploatabile în prezent. Din punct de vedere al calităţii, zăcământul de la Ocna Dej are cel mai ridicat conţinut de NaCl (98,74%) şi cel mai scăzut insolubil (0,35%).
Sarea gemă, necesară oamenilor şi animalelor, una dintre cele mai mari bogăţii ale României, este folosită în industria chimică şi alimentară, industria electrotehnică, metalurgică, în agricultură şi zootehnie. Exploatările miniere/ Salinele Ocna Mureş, Târgu Ocna şi Râmnicu Vâlcea, asigură materia primă combinatelor chimice învecinate. Din anul 1861, a fost instituit monopol al statului asupra extragerii şi valorificării sării, iar pentru coordonarea salinelor s-a înfiinţat „Direcţia Salinelor Statului” în cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului.
Primele documente care semnalează exploatarea sării datează din 1075 la Ocnele de la Turda, 1191 Rona (azi Coştiui) şi Şugatag, 1236 Cojocna şi Şic, 1326 Ocna Sibiului, 1380 Târgu Ocna, 1408 Ocnele Mari, 1517 Ocnele Mici, 1563 Telega, 1557 Ghiţioara, 1570 Salina Trotuş. În documente sunt specificate donaţiile de sare făcute către diferite mănăstiri din Transilvania, Maramureş şi Moldova, modul de exploatare a sării, transportul pe uscat, drumurile sării, transportul pe apă (Mureş, Someş, Tisa, Siret, Dunăre), comercializarea şi costul produsului. Dacă aveţi curiozitatea, la Muzeul Naţional al Unirii de la Alba Iulia, din perioada dacică se pot vedea unelte de lucru, ciocane, pene, opaiţe şi monede. Unelte de lucru, opaiţe, monede s-au descoperit şi la Dragomireşti şi Ocna Şugatag, acum expuse la Muzeul Judeţean Maramureş, Secţia Arheologie.
Producţia de sare
În perioada interbelică când se aflau în funcţiune Salinele Ocna Sibiului, Ocna Mureş, Turda, Ocna Dej, Târgu Ocna, Ocnele Mari, Slănic, Praid, Ocna Şugatag şi Coştiui, producţia de sare a crescut de la 230.000 t în 1921, la 368.000 t sare gemă şi 80.000 t saramură în 1938. A fost sistată în anul 1931 activitatea salinelor Coştiui, Turda, Cojocna, Şic şi Ocna Sibiului, iar în 1936 la Salina Doftana. După cel de al Doilea Război Mondial, din anii 1959- 1960, la Târgu Ocna şi Ocnele Mari, au fost puse în exploatare noi câmpuri de sonde şi s-a trecut la modernizarea salinelor în funcţiune, pentru creşterea producţiei de sare ca urmare a dezvoltării industriei cloro-sodice şi a exportului de sare solidă. În anul 1970 s-a extras 4.994.056.000t din care 1.700.000 t sare în soluţie, ca în 1989 să ajungă la 2.000.000 t sare solidă şi 3.874.000 t sare în soluţie. Din 1990 producţia a început să scadă, în 2005 ajunge la 2.443.000 t. Cu toate că şi în prezent se află în funcţiune în cadrul Societăţii Naţionale a Sării Bucureşti, Salinele: Slănic (Prahova); Ocna Dej (Cluj); Praid (Harghita) pentru sare gemă solidă; Ocnele Mari (Vâlcea); Târgu Ocna (Bacău); Ocna Mureş (Alba); Cacica (Suceava), pentru extracţia sării geme în soluţie, precum şi sare recristalizată din soluţie la Cacica şi Ocna Mureş, Institutul Naţional de Statistică, în Anuarele Statistice, după anul 2009, publică numai producţia mondială extrasă de sare fără referiri la producţia internă. În România, ca urmare a scăderii cererii de sare pe piaţa internă şi a ţărilor învecinate, a scăzut gradul de utilizare a capacităţilor de producţie în funcţiune, dar producţia mondială de sare este în creştere de la 277.000.000 t în anul 2010 la 287.000.000 t în 2013.
Mai avem sare în Maramureş?
În timpul primului război mondial producţia salinelor a fost forţată pentru nevoile armatei şi ale populaţiei. După război, sistându-se nevoile armatei, producţia de sare a scăzut şi ca atare la Coştiui în 1919 s-a extras numai 19.188 t sare bulgări, ca în 1927 neavând cereri de desfacere să ajungă doar la 6.255 t, încetând activitatea în 1931. La Ocna Şugatag, din aceleaşi considerente, în 1919 producţia de sare scade la 28.746 t, ajunge în 1927 la 10.489 t, nivel care se menţine până în 1950, an în care se sistează activitatea de extracţie a sării. Legătura directă pe calea ferată a Maramureşului voievodal cu interiorul ţării s-a realizat abia din anul 1949, când s-a terminat construcţia tunelelor între Vişeu de Jos- Iza şi Săcel- Dealu Ştefăniţei (2,8 km), a o sumedenie de viaducte şi s-a pus în funcţiune tronsonul Vişeu-Salva.
În urma forajelor executate de IFLGS Bucureşti, începând din anul 1949, s-a determinat că depozitele de sare ale Depresiunii Maramureş se extind pe o suprafaţă de 400 kmp, iar adâncimea zăcămintelor variază de la suprafaţă până la adâncimea de 1.400 m. În aria Vadu Izei- Hărniceşti este posibilă extracţia sării prin dizolvare în găuri de sondă. Prezenţa sării este semnalată şi de numărul mare de izvoare sărate numite de localnici “slatină” sau, spre exemplu, “Sărata” a unei părţi din hotarul comunei Rona de Jos.
Rezervele de sare ale zăcământului Ocna Şugatag date publicităţii în anul 1967 au fost evaluate la 100.000.000 t. În urma lucrărilor făcute de către Regia Monopolurilor Statului şi Casei Monopolurilor Statului, după anul 1924, comunele Ocna Şugatag şi Coştiui, au fost ridicate la rangul de staţiuni balneare şi climaterice, în acest mod s-a dat posibilitate localnicilor de a realiza venituri pe timpul verii de la vizitatorii staţiunii prin servicii de cazare şi masă. Sperăm ca şi în prezent Primăria din Ocna Şugatag să reuşească să obţină din nou statutul de staţiune balneoclimaterică prin proiectul care prevede lucrări în valoare de 5 milioane de euro, proiect propus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. În 2011 Consiliul Local al comunei Rona de Sus, anunţa concesionarea unui teren de la Coştiui pentru reabilitarea şi amenajarea bazei de tratament şi agrement, precum şi a unei fabrici de produse naturale pe bază de nămol şi sare în localitatea Coştiui. Ar fi interesant să vedem finalizarea!
În decursul veacurilor toate aşezările situate lângă ocnele de sare s-au dezvoltat din punct de vedere economic prin exploatarea şi vânzarea sării. La fiecare salină din ţară există mine mai vechi închise şi altele în funcţiune. Unele din minele exploatate au fost amenajate pentru tratamente (aerosoli) Praid, în scop turistic Salina Turda. La Cacica a fost amenajată şi sfinţită în 1804 o capelă catolică, în anul 1993 o capelă ecumenică la Praid şi în 2003 un deosebit locaş de cult din subteran “Biserica Ortodoxă din Salina Ocna Dej”, cu hramul Sfânta Varvara, patroana minerilor. Golurile create prin exploatarea sării pot fi utilizate şi pentru depozitarea de gaze naturale sau alte produse chimice ori deşeuri industriale.

Ing. Aurel PANTEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.