Concurs literar şi dezbatere pe tema violenţei asupra femeilor

0
275

Ieri, Filiala “Traian”  a Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu”  a fost gazda unui concurs literar şi a unei dezbateri pe tema violenţei asupra femeilor, la care au participat elevi ai Seminarului Teologic Liceal “Sf. Iosif Mărturisitorul”.
În cadrul acestei întâlniri, Claudia Koblicica, directorul adjunct la AFIV Artemis Baia Mare şi sociolog la SPAS Baia Mare, le-a vorbit tinerilor despre acţiunile din cadrul campaniei celor 16 zile de activism împotriva violenţei, informându-i despre serviciile destinate victimelor violenţei la nivel de municipiu. Chloe de Labeau, voluntara franceză găzduită de Team for Youth Asso­­ciation în cadrul proiectului “Life Skills for Rural Education” , un Serviciu European de Voluntariat finanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus Plus, a oferit detalii cu privire la statistici şi a împărtăşit cu tinerii un clip realizat de ea cu scopul de a conştientiza şi de a încuraja denunţarea unor asemenea acte, pentru că efectele violenţei pot fi ireversibile. Evenimentul a continuat cu activităţile: concurs literar de scrisori, jurnale, eseuri scrise de elevii: Ana Maria Pletea, Andrei Burzo, Ciprian Rus, Vlad Sitariti, Sergiu Pop, coordonaţi de prof. Olivia Pop, prof. Raluca Gavriş, prof. Ştefania Petrişor; dar şi o evaluare-dezbatere a conştientizării reale a riscurilor la care sunt supuşi inclusiv tinerii, sub coordonarea prof. psih. Simona Donca.
Expoziţia de carte intitulată “Femeia, victimă a speciei”, cu literatură de specialitate cu aceeaşi tematică, realizată si prezentata de bibliotecarele Ioana Dunca şi Rodica Hossu a încheiat dezbaterea. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.