Campanie E.On în şcoli

0
661
Şcoala din Copalnic Mănăştur

În ultimele trei săptămîni, peste 500 de copii, şcolari şi preşcolari din 15 instituţii de învăţămînt din 5 judeţe din partea de nord a ţării, inclusiv din Maramureş (la Liceul teoretic „Ioan Buteanu” din Şomcuta Mare, Şcoala gimnazială „Mihai Viteazu” din Valea Chioarului şi Şcoala gimnazială din Copalnic Mănăştur), au avut parte de lecţii inedite predate de reprezentanţi de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi grupul E.ON România (energie + distribuţie + servicii-clienţi). Ce este o situaţie de urgenţă? Cum folosim corect sursele de energie? Ce să facem dacă simţim miros de gaz? Cum să procedăm dacă ia foc vreun obiect acasă sau la şcoală? Dar mai ales cum putem preveni un incendiu sau o explozie? Au fost prezentate materiale video sugestive, care au generat discuţii folositoare.

Şcoala din Valea Chioarului
Şcoala din Valea Chioarului

Montarea detectoarelor de fum a devenit obligatorie în Germania, Franţa, Marea Britanie, Belgia, Danemarca, SUA, Canada sau Australia, această practică a redus cu circa 50% numărul victimelor. În România, echiparea cu instalaţii de detectare, semnalizare şi avertizare de incendiu este obligatorie doar pentru imo­bilele foarte înalte, pentru spaţiile comune (holuri, magazii, scări de evacuare, centrale termice de bloc etc.), precum şi pentru unităţile de comerţ sau servicii publice. (g.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.