Sighetenii n-au votat, mai degrabă s-au rugat!

0
389

Sighetenii au fost calmi în ziua alegerilor parlamentare, agitaţi au fost doar candidaţii şi partidele implicate. Majoritatea alegătorilor s-au mulţumit să voteze în cunoştinţă de cauză – sau necunoştinţă de cauză.
Mulţi au votat cu partidul „lor”, bun sau rău, aşa cum au făcut-o de-a lungul anilor. S-au rupt de tradiţie doar câţiva nemulţumiţi, care au votat cu partidele noi. O alegătoare în vârstă de 60 de ani mărturisea, înainte de vot: ”Eu şi familia mea suntem liberali. Aş vota-o la senat pe sigheteanca noastră, dar e pe locul doi. Nu ştiu dacă are şanse. L-aş fi votat şi pe senatorul PSD, întrucât domnia sa mi-a rezolvat în două luni ce alţii nu au făcut în 2 ani. Senatorul, originar din Vişeu, m-a îndrumat unde trebuie şi mi s-a recalculat pensia, obţinând astfel 150 de lei lunar în plus. Dar şi domnia sa e pe locul doi. Păcat că sighetenii nu au un candidat cu şanse să devină parlamentar”. Un alt alegător, vârsta 40 de ani, spunea: ”Mulţumiţi-le în numele sighetenilor candidaţilor care au aruncat pentru noi banii în foc! Pliantele, foile volante pe care le-am găsit în cutia poştală sau aruncate pe casa scărilor le-am folosit la aprins focul. Am păstrat un calendar şi zeci de plicuri imaculate Acestea erau împrăştiate în teancuri, prin scările blocurilor. Conţinutul plicurilor cu reclamă pentru o doamnă şi un domn candidat le-am folosit la foc, păstrând doar plicul alb”!
Tânărul S. a povestit bucuros: ”Am votat pentru prima dată. La Deputaţi, am pus ştampila pe profesorul meu, un om tânăr, deştept. La Senat, am votat lista partidului din partea căruia a candidat profesorul”.
La cele 31 de secţii de vot din municipiul Sighetu Marmaţiei, numerotate în cadrul Circumscripţiei judeţului Maramureş de la nr. 86 la nr. 116, au fost chemaţi la urne peste 33.000 de alegători. Duminică, pe o vreme moale, cu temperaturi de la 0 la + 3 grade C, localnicii s-au grăbit să umple bisericile. La vot s-au prezentat până la amiază circa 8% dintre cei înscrişi pe liste. La Secţia nr. 93 (foto), de la Liceul Pedagogic, echipa condusă de Mihaela Antal (preşedinte) şi Anuţa Grigor (locţiitor) era completă. Din cei 1.027 de alegători înscrişi pe liste, s-au prezentat la vot în prima parte a zilei doar 9 procente, procesul de vot desfăşurându-se normal.
La Secţia 90, Extensia Universitară, preşedintele Ovidiu Sechel relata: ”Pe liste sunt înscrişi 1.267 de alegători. Până la ora 12 au fost doar 85 de persoane la urne. Din comisie lipseşte reprezentantul PER. Cu urne mobile, pentru cei peste o sută de solicitanţi, au plecat la Spitalul Municipal două echipe de la Secţiile 90 şi 91”.
Sighetenii n-au votat, mai degrabă s-au rugat la biserică!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.