Lideri şi jucăm în optimile Cupei României

0
339

• CS Minaur Baia Mare – CSU CNOT Braşov 34-18 (16-8)

CS Minaur Baia Mare a încheiat turul cu victorie, în ultimul meci al campionatului din acest an dispunînd, pe teren propriu, cu scorul de 34-18 (16-8), de CSU CNOT Braşov. Iar locul unu la jumătatea sezonului îi dă posibilitatea echipei antrenate de Raul Fotonea să evolueze în optimile de finală ale Cupei României, în 17 decembrie urmînd să întîlnească în deplasare formaţia de Liga Naţională Dunărea Călăraşi.

Revenind la disputa cu braşovenii, debutul partidei a aparţinut oaspeţilor, care au condus în două rînduri – 0-1 (3′) şi 1-2 (5′). Doar atît s-a aflat la conducere adversarul băimărenilor, elevii lui Fotonea avînd avantaj pentru prima oară în acest joc abia în minutul 8 – 3-2. Oaspeţii au ţinut aproape pînă la mijlocul primei reprize – 6-5 (14′), după care CS Minaur a preluat în totalitate frîiele jocului. Minaur s-a distanţat la cinci goluri – 11-6 (22′), la şase cu trei minute înainte de final – 13-7 (27′), iar la pauză diferenţa a ajuns la opt goluri – 16-8. În partea secundă băimărenii nu au mai dat în nici un moment posibilitatea braşovenilor să intre în joc şi Minaur s-a distanţat încă din start – 18-8 (32′), 21-10 (38′). Liderul a păstrat permanent un avans de peste zece goluri, pentru ca spre final acesta să crească la cincisprezece – 32-17 (58′), iar finalul să consfiinţească o diferenţă de plus şaisprezece în dreptul echipei ce domină autoritar seria – 34-18. Trei puncte previzibile, în care Alexandru Bucătaru a fost omul meciului, cu cele 26 de intervenţii, iar în poarta adversă băimăreanul Răzvan Apostu s-a evidenţiat de nouă ori. • Sala polivalentă „Lascăr Pană”. • Aruncări de la 7 m: 6-1 (transformate 5-1). Minute de eliminare: 6-10. • CS Minaur Baia Mare: Bucătaru (26 de intervenţii), Simulescu – Sabou 6 (4 din 7 m), Bodnărescu 5, R. Farcaş 5, D. Mureşan 4, Mihai 3, Mledenciu 3 (1), A. Farcaş 2, Căbuţ 2, Marta 2, Y. Pop 1, T. Botea 1, R. Nagy, Szabo. Antrenor: Raul Fotonea.

Doar un punct de la ultimul loc

• CSU Politehnica Timişoara – Academia Minaur Baia Mare 27-27 (15-13)
Academia Minaur nu a reuşit decît un rezultat de egalitate la ocupanta ultimului loc, CSU Politehnica Timişoara, 27-27 (15-13), şi formaţia antrenată de Silviu Surducan încheie prima parte a sezonului pe locul 9. Juniorii Academiei au avut o primă repriză modestă, gazdele aflîndu-se tot timpul la conducere – 4-2 (4′), 6-3 (10′), 10-7 (20′), 15-13 (30′). În partea secundă rolurile s-au inversat şi oaspeţii au reintrat în meci din minutul 43, cînd au preluat pentru prima oară conducerea – 19-20. Academia a avut avantaj şi de trei goluri în două rînduri – 21-24 (50′), 23-26 (55′). Lipsa de experienţă şi-a spus cuvîntul în ultimele trei minute, cînd scorul era 25-27 pentru băimăreni. Timişorenii au înscris de două ori şi partida s-a încheiat nedecisă – 27-27. • Academia Minaur Baia Mare: Balint, Niculai – Pomian 9, Boşca 9, Dedea 5, Dobra 2, Bărbuş 2, S. Makaria, Chifor, Miţicuş, Boer. Antrenor: Silviu Surducan.
Rezultatele etapei 13 (ultima a turului): CSM Oradea – HCM Sighişoara 32-28; CSU Politehnica Timişoara – Academia Minaur Baia Mare 27-27; Universitatea Craiova – CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu 38-33; CS Minaur Baia Mare – CSU CNOT Braşov 34-18; CNE Sighişoara – HC Sibiu 31-30. CS Universitatea Cluj-Napoca şi ACS Avram Iancu Arad au stat.
Prima etapă a returului (18 februarie 2017): CNE Sighişoara – HCM Sighişoara; CSM Oradea – CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu; Universitatea Craiova – CSU CNOT Braşov; CS Minaur Baia Mare – Academia Minaur Baia Mare; CSU Politehnica Timişoara – CS Universitatea Cluj-Napoca. ACS Avram Iancu Arad şi HC Sibiu stau.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.