Casa Judeţeană de Pensii Maramureş ne informează

0
917

Având în vedere prevederile OUG nr. 96/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi unele precizări referitoare la indicele de corecţie utilizat la determinarea punctajului realizat în sistemul public de pensii de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat, pentru lunile în care aceştia contribuie la aceste fonduri, Casa Judeţeană de Pensii Maramureş face următoarele precizări:

• În perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2017 se menţin în plată, la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2016, următoarele drepturi:
– indemnizaţiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi publicările ulterioare;
– drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia indemnizaţiilor prevăzute al art. 1 din această lege;
– drepturile prevăzute de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia cuantumului despăgubirilor ce reprezintă contravaloarea terenului la care erau îndreptăţiţi veteranii de război şi nu au putut fi împroprietăriţi conform legii;
– indemnizaţiile prevăzute de OG. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
–  indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare;
– ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor, acordat în temeiul Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, cu modificările ulterioare.
• În perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2017, indemnizaţiile stabilite în baza Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987, nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2016.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.