272.060 de persoane angajate în primele 11 luni din 2016, la nivel naţional

0
214

Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, derulat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, de la începutul anului trecut şi pînă la 30 noiembrie 2016 au fost încadrate 272.060 de persoane. Din totalul persoanelor ocupate în perioada ianuarie-noiembrie, 53.584 sînt tineri cu vîrsta sub 25 de ani, 64.968 se încadrează în grupa 25-35 de ani, 69.474 au între 35 şi 45 de ani, iar 84.034 au peste 45 de ani.

În funcţie de rezidenţă, cei mai mulţi angajaţi în perioada de referinţă, 154.444, provin din mediul urban, reprezentînd 56,77% din totalul persoanelor ocupate.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (85.737), profesionale (69.993), gimnaziale (57.455), iar 32.531 cu studii universitare.
Aplicarea măsurilor active de subvenţionare a locurilor de muncă a avut ca rezultat încadrarea a 22.919 persoane, iar stimularea mobilităţii geografice a forţei de muncă a contribuit la ocuparea a 1.052 persoane.
Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Suceava continuă să ocupe primul loc (21.037), urmat de Timiş (20.086), Bucureşti (18.649), Hunedoara (13.703) şi Neamţ (12.397).
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în primele unsprezece luni ale anului precedent au fost incluse în măsuri active 697.623 de persoane.
Programul de ocupare al ANOFM a avut la bază, pentru anul 2016, obiectivele Programului de Guvernare şi obiectivele strategice ale Uniunii Europene în materie de ocupare în perspectiva Europa 2020, transpuse în Strategia Naţională de Ocupare 2015 – 2020.
Mai multe informaţii privind stadiul realizării „Programului de ocupare a forţei de muncă” al ANOFM sînt disponibile pe www.anofm.ro, la secţiunea Piaţa Muncii/Programe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.