La Cavnic – Raliul Zăpezii, ediţia a VII-a

2
1527

În perioada 6-8 ianuarie a.c., la Cavnic se desfăşoară ediţia a VII-a a Raliului Zăpezii, eveniment organizat de către Asociaţia Club Sportiv Team Dakar România, în colaborare cu Primăria Cavnic.
Pe timpul desfăşurării acestor manifestări se preconizează participarea a 35-40 echipaje (auto 4×2, ATV, auto 4×4, Moto, auto teren 4×4) şi un număr mare de spectatori. Probele vor avea loc în zona montană Cavnic, pe un traseu cu o lungime de 35,5 km, după următorul program: mîine, 6 ianuarie, între orele 16.00-22.00, activităţi organizatorice şi proba de noapte; sîmbătă, 7 ianuarie, între orele 08.00-16.00, probe; duminică, 8 ianuarie, între orele 08.00-16.00, probe şi premierea.
În vederea evitării situaţiilor neplăcute, jandarmii maramureşeni atrag atenţia persoanelor participante la aceste activităţi să respecte programul de intrare în aceste locuri şi să staţioneze doar în locurile special amenajate pentru spectatori: Rotunda – Finish off road, pe partea dreaptă a traseului, La Troiţă, La Carieră şi Cantonul Silvic. De asemenea, este interzisă deplasarea pe drumul DJ 109 F, drum care face legătura între localităţile Cavnic şi Băiuţ, acesta fiind închis circulaţiei rutiere.

2 COMENTARII

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.