În urmă cu 72 de ani, mai pe la ora 11, sublocotenentul în rezervă Soreanu Şiugariu Ion cădea grav rănit în bătălia pentru oraşul Brezno (Slovacia) şi se stingea din viaţă după câteva minute. A fost îngropat la Polhora pri Brezno, apoi în 1956 osemintele poetului sunt reînhumate în Cimitirul ostaşilor români de la Zvolen, lângă Banska Bistriţa. Este decorat post mortem cu Ordinul Coroana României, cu spade în grad de Cavaler şi cu panglică de Virtutea Militară.
Fiul minerului aurar din satul Băiţa, comitatul Maramureş (era născut în 1914) face parte din generaţia de intelectuali din perioada interbelică, rămasă etapă luminoasă în cultura română. Viitorul scriitor urmează şcoala primară la Băiţa şi Valea Borcutului. Un rol decisiv în continuarea studiilor îl are dascălul preot Vasile Băcilă, din Valea Borcutului, care a fost impresionat de inteligenţa nativă şi sârguinţa elevului Ion. A insistat pe lângă părinţi să-l sprijine pe mai departe la şcoală. Urmează, prin concurs, şcoala normală şi apoi liceul “Emanoil Gojdu” din Oradea. Este unul dintre cei mai buni elevi la limba română, dar dovedeşte un talent aparte pentru matematică.
Fiul minerului din Băiţa a obţinut o bursă la Oxford, în urma unui concurs organizat de o revistă engleză de matematică. Din păcate, nu poate onora bursa. Ajunge student la Facultatea de litere şi filosofie din Bucureşti, avându-i ca profesori pe Tudor Vianu, Mihai Ralea, D. Caracostea, ori Ioan Petrovici. Debutează cu volumul “Trecerea prin alba poartă”, despre care criticul Octav Şuluţiu scria: “Este o ţâşnire vulcanică, un clocot de pasiune, o tinereţe neastâmpărată, care irumpe dornică de viaţă şi de avânt.”
Timpul fericit al destinului a fost întâlnirea cu Lucia, farmacista, cu care se va căsători, dar pe care o va lăsa repede într-o tristă şi îndelungată văduvie. Doamna Lucia Soreanu a rămas până la săvârşirea ei din viaţă (decembrie 2015) Penelopa care îl aştepta să se întoarcă. Cum drumul omului era fără sfârşit, Doamna Lucia s-a preocupat îndeaproape de editarea şi reeditarea operei scriitorului. În cele şapte decenii de văduvie, a pus în rafturile noastre opera soţului căzut la datorie.
Ţin în mână volumul “Sete de ceruri”, publicat în 1985, la Editura “Ion Dumitru”, din Germania, primit atunci prin poştă de la Doamna Lucia, cu o măgulitoare dedicaţie. Însă apropierea de opera lui Ion Şiugariu s-a întâmplat mai devreme, odată cu apariţia cărţii “Ion Şiugariu, un poet căzut în război”, bine documentată, cu valoare de pionierat în Maramureş, semnată de confratele Ştefan Bellu. Doamna Lucia a salutat deschiderea de drum pentru cunoaşterea operei lui Şiugariu. Cu fiecare apariţie editorială, cunoşteam mai bine opera acestui intelectual complex, care promitea cărţi durabile. Dar şi ce a publicat până la tragica dispariţie de acum 72 de ani este o urmă apăsată în cultura română.
Am avut şansa să ajung la mormântul eroului din Băiţa din cimitirul de la Zvolen. Eram în compania unor veterani de război, unii dintre ei luptând pe acele locuri din Munţii Tatra. Cum a fost aviatorul Demian.
Undeva, lângă un pod, de peste râul Hron, mi-a arătat locul aproximativ al jertfei. Nu ştiam că peste şapte decenii, Primăria din Brezno intenţiona, cu ocazia zilei insurecţiei slovace, să dea acelui pod numele lui Ion Şiugariu. Numai că Ambasada noastră din Slovacia nu a fost de acord, poetul fiind asociat cu mişcarea legionară.
Am reacţionat atunci cu argumente, inclusiv Doamna Lucia, despre această nedreptate. Zadarnic, ulterior, Ministerul de Externe şi-a cerut scuze. Ruşinea a rămas. Ion Şiugariu a murit pentru libertate. Am împrumutat pentru acest text titlul volumului de debut tocmai pentru a sesiza parcă premoniţia poetului în varianta jertfei. Ion Şiugariu rămâne o conştiinţă a culturii române, care s-a născut în Băiţa Băii Mari.
