În 2017 – bugetul judeţului va fi mai mare decât cel precedent

0
323

Şeful administraţiei judeţene crede că bugetul Maramureşului pentru anul 2017 va fi unul cu „creşteri substanţiale” faţă de cel de anul trecut şi bazat pe dezvoltare:
„Vreau să fac o informare vizavi de propunerile legate de buget, aşa cum au fost prezentate pe site-ul Ministerului Finanţelor. Există creşteri substanţiale în ceea ce priveşte alocaţiile şi pentru bugetul propriu al judeţului Maramureş, dar şi pentru bugetele locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, precum şi pentru cheltuielile descentralizate: pentru învăţământ, asistenţii personali şi de asemenea, o sumă mai mare prevăzută pentru drumurile judeţene şi comunale. Deci la fiecare capitol pe care-l avem până la urmă ca şi sume alocate din bugetul de stat există creşteri”, a spus Gabriel Zetea, preşedintele CJ Maramureş. Dacă luăm totuşi în considerare cele două proiecte majore ale judeţului cu probleme de finanţare şi anume: Aeroportul Internaţional Baia Mare şi Depozitul ecologic de la Fărcaşa, atunci este mai greu de crezut că bugetul pentru acest an va fi unul axat pe dezvoltare. (c.v.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ