Protest împotriva haosului

0
447

Fostul lider minier, Vasile Leş a decis să recurgă la un nou protest. După ce anul trecut şi-a exprimat nemulţumirea faţă de valoarea mică a pensiilor, începând de ieri, 10 februarie, Vasile Leş a hotărât să-şi manifeste indignarea faţă de starea de haos care a cuprins România. Vasile Leş este decis să fie prezent în Piaţa Revoluţiei din Baia Mare, zilnic, până în 1 martie. Maramureşeanul este de părere că protestele oamenilor nu sunt altceva decât un rezultat al manipulării. În opinia lui, în spatele acestor manevre ar sta şeful statului, Klaus Iohannis, multinaţionalele, ONG-urile şi străinătatea. „Am ieşit în stradă, sătul de mizeria, manipularea şi haosul ce s-au instalat în România de mai bine de o săptămână, dar mai ales pentru a-mi apăra votul din 11 decembrie 2016. Dacă în 2012 votul de la referendum mi-a fost confiscat de Băsescu cu ajutorul unui grup de magistraţi comunişti şi şantajabili din Curtea Constituţională, cu ajutorul instituţiilor de forţă şi cu ajutorul străinătăţii, acum se încearcă o nouă confiscare a votului, cel din 11 decembrie 2016. De această dată sunt interesele politico-economice în cârdăşia dintre preşedintele Iohannis, cu Multinaţionalele, ONG-urile şi Străinătatea. Toţi aceştia consideră că-şi pot atinge scopurile, schimbând majoritatea parlamentară şi dând jos Guvernul”. Vasile Leş consi­deră că soluţiile pentru a reinstaura liniştea în Româ­nia ar fi ca şeful statului să-şi dea demisia sau să fie suspendat, şefii instituţiilor de forţă să fie înlocuiţi, la fel şi procurorul general al României. În plus, Leş este de părere că ar trebui redusă finanţarea pentru organizaţiile neguvernamentale şi să fie introduse pedepse mai mari pentru cei care încalcă legea, iar străinătatea şi ambasadele să „ne mai lase cu indicaţiile şi intervenţiile lor”. Protestul maramureşeanului nu a trecut neobservat. Unii trecători s-au oprit şi au citit cele inscripţionate pe pancarte. Alţii au decis chiar să se alinieze protestului spontan, arătând că actualii guvernanţi ar trebui lăsaţi să-şi îndeplinească obiectivele din programul de guvernare. Au fost însă şi băimăreni care au punctat că ar trebui arătat cu degetul şi înspre cei de la guvernare, pentru că „toţi sunt la fel”. (l.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.