Fără ură, cu toleranţă

0
659

Organizaţia Salvaţi Copiii a lansat cea de-a VII-a ediţie a concursului şcolar de proiecte ”Fără ură, cu toleranţă”, care are ca scop combaterea fenomenului de agresiune în rândul copiilor.

La competiţie pot participa elevii şi profesorii din învăţământul preuniversitar. Concursul se derulează până în 24 martie, iar copiii şi adolescenţii pot participa potrivit categoriei de clasă în care se încadrează: categoria I – elevi clasele 0 – IV, categoria II – elevi clasele V – VIII, categoria III – elevi clasele IX – XII. Înscrierea în concurs se va face accesând pagina www.oradenet.ro/
concurs2017, unde se regăseşte şi regulamentul complet. Concursul se desfăşoară pe trei secţiuni: o dezbatere în şcoală, o acţiune publică şi un clip video cu tema „Fără ură, cu toleranţă”. Toţi profesorii coordonatori şi elevii participanţi vor pri­mi adeverinţe care atestă implicarea lor în proiecte educaţionale marca Salvaţi Copiii, în baza unui tabel nominal completat de către profesorii coordonatori ai proiectului. Autorii proiectelor câştigătoare vor primi diplome din partea Ministerului Educaţiei Naţionale. Clasele câştigătoare vor primi echipamente care vor facilita procesul educaţional – televizoare smart, laptopuri, tablete.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.