Poliţiştii sigheteni au donat sânge

0
414

În întâmpinarea Zilei Poliţiei Române, 28 de ofiţeri şi agenţi ai Poliţiei Municipiului Sighetu Marmaţiei (cu Secţiile Poliţiei Rurale nr. 5 Ocna Şugatag şi nr. 6 Sarasău) s-au înscris marţi pentru a dona sânge, în frunte cu comandantul, comisar şef Gheorghe Botiş (foto). Bonurile valorice primite după recoltarea de sânge cât şi alte sume colectate de la poliţiştii sigheteni vor fi donate familiei cu 11 copii, căreia i-a ars casa.
”Sperăm ca acest Centru de Transfuzii să fie redeschis la Sighetu Marmaţiei sau cei din Baia Mare să vină mai des la Sighet, pentru că astăzi a fost foarte mare aglomeraţia – a mai spus comisarul şef. De aceea noi ne-am împărţit şi am venit la 3 ore diferite, dar tot a trebuit să aşteptăm la rând”.
Ieri, după ora 12, pe holul Ambulatoriului Spitalului Municipal Sighet, mai erau încă vreo 10 donatori sigheteni, care completau fişele, în timp ce asistenţii băimăreni mai solicitau telefonic containere-frig pentru depozitarea pungilor cu ”aur roşu”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.