”În dar ţi-am adus inima” – sărbătoare la Centrului de Activităţi Vişeu de Sus

0
1572

Ziua de 8 martie a fost pentru copiii ce beneficiază de serviciile Centrului de Activităţi Vişeu de Sus prilejul de a-şi arăta dragostea şi preţuirea faţă de fiinţa cea mai dragă. Gândul lor s-a îndreptat înspre persoana care îi creşte şi le poartă de grijă, fie ea mamă sau bunică.
Încă de luna trecută, pe lângă temele pentru şcoală pe care le realizează zilnic la Centru, copiii au fost foarte preocupaţi să pregătească ceva special pentru femeile importante din viaţa lor. Au confecţionat mărţişoare cu mesaje, felicitări şi buchete de flori. Nu doar îndemânarea şi-au demonstrat-o, ci şi talentul la muzică şi la recitat.
Poezii, cântece, flori şi diplome – aşa şi-au sărbătorit copiii mămicile şi bunicile, în cadrul unui program deosebit, pregătit cu drag de psihologul Camelia Gherheş, cu implicarea colegelor sale Rodica Brăgău şi Doina Galbăn.
Aceste daruri pe care ei le-au oferit sunt simbolul dragostei şi cel mai simplu, dar, în acelaşi timp, elocvent, acest fapt se desprinde din cunoscutele versuri, pe care generaţii întregi le fredonează şi care rămân mereu de actualitate: ”De ziua ta, mămico”/ În dar ţi-am adus inima/ Şi crede-mă, mămico/ Un dar mai frumos nu se putea”. Aşa au cântat şi copiii de la Centru, iar cuvintele lor au umplut de bucurie ochii celor cărora le-au fost adresate.
La finalul momentului de sărbătoare, directorul instituţiei, dr. Anuţa Pop, a oferit tuturor femeilor prezente câte un buchet de flori.
Prin programul organizat cu ocazia zilei de 8 martie, familia Centrului de Activităţi şi-a dorit să aducă o bucurie în inimile mamelor şi bunicilor mai puţin favorizate de soartă. Şi au reuşit. Din inimă pentru inimă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.