Intabularea terenurilor pe Calea Mireşului, o problemă fără rezolvare

0
511

Problema terenurilor de pe Calea Mireşului este una arhicunoscută şi trenează de peste 25 de ani. Din păcate, când s-a putut rezolva, nimeni nu a luat nicio măsură. Acum situaţia pare fără rezolvare. Administraţia locală din Şomcuta Mare caută soluţii, însă nu ştie cum va drege situaţia.
În anii ’90 problema putea fi rezolvată, însă nimeni nu i-a dat importanţă. Acum, aceasta pare fără ieşire: „Din păcate pe Calea Mireşului chiar nu ştiu cum vom rezolva problema. Cel mai important lucru acolo este să îi punem în legalitate, dar nu este sprijin mai departe. Dacă nimeni nu le-a spus celor de acolo în anul 1990 să-şi depună cerere pentru ceea ce folosesc, acum e complicat. Dacă o făceau atunci, aveau posibilitatea ca acum să primească titlu de proprietate. Pe ei nu i-a interesat şi aşa am ajuns în situaţia în care suntem azi”, a declarat Gheorghe Buda, primarul oraşului Şomcuta Mare.

Autorităţile caută rezolvare

Administraţia oraşului caută o rezolvare a problemei spinoase cu care se confruntă, însă fără prea mare succes. Totuşi, primarul spune că nu se lasă până nu pune lucrurile în ordine în cartierul de romi: „Ar trebui făcută undeva o derogare de la lege, să facem măsurători şi apoi să i se dea fiecăruia titlu de proprietate. Are maximum 10 arii, i le dăm, îi facem titlu de proprietate şi îl responsabilizăm. Ei plătesc ceva impozite, dar la nivel declarativ, după ce declară în registrul agricol, dar nu sunt proprietari. Am avut o discuţie la un moment dat, era Anton Rohian prefect şi el a înţeles problema, însă nu există continuităţi în anumite lucruri. Dar chiar şi în aceste condiţii, în mandatul actual, nici nu mă gândesc să nu rezolvăm cumva problema. Ne va fi foarte greu, că sunt şi mulţi…”, a conchis Gheorghe Buda.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.