Pledoarie pentru familie

0
153

Dacă mă întrebaţi ce părere am despre rostul familiei, unii îi zic tradiţionale, vă spun de la început că nu pot fi altfel decât ca lumea în care am crescut. O lume suficient de conservatoare, tradiţională, într-un cuvânt echilibrată. Creştină dacă vreţi. Puteţi să mă judecaţi cum binevoiţi, eu rămân ce-am fost: romantic. În privinţa familiei definită de Constituţie ca uniune dintre bărbat şi femeie. Aud tot mai des că se pune de un Referendum pe tema definirii căsătoriei undeva la sfârşitul lunii mai. Cu toată înţelegerea pentru viteza cu care se schimbă lumea, deci şi părerea despre familie şi generaţiile mai tinere îşi regăsesc echilibrul, odihna sufletească, în familie şi mai ales în copii. Pentru scrierea acestui text am apelat la statistici, care au rostul lor, şi am constatat că în ciuda unor schimbări în realitatea vieţii de familie românii au mare încredere în familie. Sigur, s-au schimbat mentalităţile. Divorţul nu mai este o calamitate. În această idee îmi aduc aminte că în urmă cu patru decenii presa publica reportaje din Maramureş sub titlul: sate fără divorţuri. Şi nu era o ghiduşie publicistică deoarece realitatea era martoră. Astăzi asemenea idei nu mai au căutare. Deoarece ne-am globalizat sufletul într-o formă uluitoare. E bine? E rău? După opinia mea, după educaţia mea cred că s-a ajuns prea departe. Cine se simte bine în singurătate are la îndemână idei juridice. Închipuiţi-vă o lume fără matca familiei (celula de bază a societăţii). O lume risipită, fără părinţi, fraţi, surori, unchi şi mătuşi, verişoare şi verişori. Aceste grade de rudenie. Tot din statistici am aflat că România menţine modelul relaţiilor strânse dintre generaţii dar şi respectul pentru neamuri. Cunoscând suficient de bine Maramureşul, această parte de lume păstrează valoarea trecutului de a fi laolaltă. Şi oamenii se simt bine. Se caută. În familia mea, de pe parte maternă era o regulă ca fraţii şi surorile (care aveau familii) să se caute de sărbători. Să se ajute chiar la muncă, fără a pretinde vreo recompensă. Vorbea sângele. Neamul din care făceam parte.
Şi acum, România deţine cele mai ridicate valori ale ajutorului în familie, comparativ cu ţările europene. Parcă ar deranja pe cineva această ţesătură nobilă de neamuri. De care, deşi există, discursul public nu ţine seama. Ba, din contră, este scos la drumul mare al informaţiei doar partea ruinată din societate. Neamurile se caută, se văd, se ajută. Frecvenţa contactelor de neam – şi nu numai – în România mai ridicată decât în ţările Europei Vestice. Îmi vine în minte un episod trăit de mine în Danemarca. Împreună cu învăţătorul Vasile Chira din Mara am locuit la o familie de profesori din Copenhaga. După două zile s-au scuzat că va trebui să ne mutăm la altă familie deoarece le vine băiatul în vizită, pe care nu-l văzuse de vreo doi ani, deşi locuia tot în Copenhaga. Evident, am rămas mirat să constat această relaţie de familie în comparaţie cu ce aveam acasă. În ciuda părerii care domină societatea noastră, cum că familia românească este în pericol să se destrame, sondajele spun altceva. Nu mai este cum a fost. Dar în continuare familia este importantă pentru români. Doamna Raluca Popescu, doctor în sociologie, afirmă că toate cercetările indică faptul că familia ocupă primul loc în vieţile cetăţenilor. Ca şi în trecut, cei mai mulţi dintre conaţionalii noştri consideră în continuare că familia este cel mai important reper al vieţii lor. Atunci la ce ne trebuie referendum? Familia este principala valoare pentru cei mai mulţi dintre români, fiind sursa de maximă satisfacţie, urmată de muncă şi de religie. Ultimele două decenii au adus strămutări în familia română prin plecarea în străinătate. Copii rămaşi în ţară în grija bunicilor ori alte neamuri. Dar râvna este întregirea familiei. Şi românii au învăţat că ironiile noii orânduiri neoliberale constau în faptul că are nevoie de mulţi consumatori dar şi o forţă de muncă din ce în ce mai constant regenerabilă. Cunoscutul medic Pavel Chirilă consideră că în prezent se lucrează pentru a se distruge identitatea ca gen a omului. Biserica încearcă să apere normalitatea. Prin Europa vedem certificate de naştere care au trei căsuţe: masculin, feminin şi neutru. Cred că cei de genul neutru dau din coate. Au loc în această lume. E dreptul lor! Lăsaţi-ne în sânul familiei. Unde-i cald şi bine. Chiar, la ce rost referendumul? Eu am votat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ