La Fânaţe, şcoala primară se închide în toamnă

0
602

Tot mai multe şcoli se închid, din păcate, în Maramureş. Astfel, o altă unitate de învăţământ va fi desfiinţată, începând cu anul şcolar 2017-2018, din cauza numărului mic de elevi. Concret, este vorba despre şcoala primară din satul Fânaţe, comuna Cerneşti, structură a şcolii generale din Cerneşti. În momentul de faţă aici învaţă doar zece elevi în toate clasele.

Astfel, din anul şcolar viitor, elevii vor fi mutaţi la şcoala din centrul de comună, împreună cu dascălul lor, în clădirea actuală rămânând să funcţioneze doar grădiniţa: „Pe an ce trece, efectivul de elevi se reduce în comuna noastră. La momentul actual avem elevi în şcolile din Cerneşti, Ciocotiş, Trestia şi Fânaţe. Dacă primele trei unităţi de învăţământ au şanse să funcţioneze mai departe, despre Fânaţe nu pot spune acelaşi lucru. Având probleme cu reducerea numărului de elevi, începând de anul şcolar viitor, nu vor mai fi copii, aşa că şcoala va fi închisă, rămânând acolo numai partea de grădiniţă. Acesta este unul dintre motivele pentru care noi încercăm să gândim o strategie pentru a crea locuri de muncă, să fim căutaţi de către investitori, că dacă nu, tinerii pleacă din comună în alte părţi pentru a-şi găsi un loc de muncă, iar pensionarii se duc… într-un final”, a spus primarul comunei Cerneşti, Vasile Giurgiu.

Doar zece elevi în toate clasele!

Şcoala primară Fânaţe
Şcoala primară Fânaţe

Dacă în urmă cu 15 ani şcoala vuia de elevi, acum situaţia s-a schimbat radical. Elevii din toate clasele se pot număra pe degetele de la două mâini: „Acum 15 ani, spre exemplu, am avut copii în două clase simultan, însă erau 26 şi 28 de elevi într-o clasă şi în cealaltă 10-12. Erau cuplate clasa întâi cu a III-a şi a II-a cu a IV-a. Dar clar erau mai mulţi elevi. Acum, din păcate, sunt numai zece elevi în toate clasele! Aici intră copiii de la clasa pregătitoare şi până într-a IV-a. E păcat dacă şcoala se va închide, deoarece spaţiul acesta în care ne desfăşurăm activitatea este foarte generos, cu toate condiţiile asigurate, mai ales pentru activităţi extraşcolare. Totuşi, eu văd un număr potrivit 10-15 elevi într-o clasă. Asta pentru că aşa poţi lucra cu fiecare individual. La o clasă de 30 de elevi nu se mai lucrează individual. În condiţiile acestea, cu zece elevi în clasă, pot lucra cu fiecare copil în parte şi atunci îi sprijin şi mediez învăţarea. Deci din punct de vedere al calităţii actului educaţional este bine aşa, însă din punct de vedere financiar, costul suportat de şcoală este mult mai mare, deci nerentabil”, ne-a explicat Laura Marc, profesor în învăţământul primar la şcoala primară din Fânaţe.

Stresul dascălilor pentru „ziua de mâine” afectează procesul educaţional

Adriana Meşter - purtător de cuvînt ISJ Maramureş
Adriana Meşter – purtător de cuvînt ISJ Maramureş

Dascălii aflaţi în această situaţie, de a pleca în altă parte, sau mai rău, de a-şi pierde postul, sunt stresaţi pentru ce le va aduce ziua de mâine. Involuntar, această stare le afectează negativ şi procesul de predare la catedră: „În condiţiile acestea, există o problemă şi cu posturile noastre. Mai mult, trebuie să predăm zilnic cu un stres în plus pentru ziua de mâine. De asemenea, este un conflict, un freamăt, între cadrele didactice, pe care noi îl trăim şi îl resimţim foarte pregnant şi ne afectează sufleteşte, din punct de vedere al sănătăţii şi al puterii de muncă. Aceste gânduri că azi, mâine, se închide şcoala şi trebuie să mergi altundeva, nu-ţi dau pace şi te doboară. Nesiguranţa nu-ţi creează o stare potrivită de lucru intelectual”, a mai completat dascălul.
Două şcoli cu personalitate juridică închise din anul şcolar următor în Maramureş
În anul şcolar 2017-2018 alte două unităţi de învăţământ cu personalitate juridică vor fi închise, conform informaţiilor furnizate de Adriana Meşter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş. Astfel, după proiectul planului de şcolarizare aprobat pe anul următor, două şcoli din municipiul Sighetu Marmaţiei vor deveni structuri ale altor două unităţi de învăţământ cu personalitate juridică. Dacă în anul şcolar curent există 168 de structuri de învăţământ cu personalitate juridică, din anul şcolar 2017-2018 vor fi doar 166. Din păcate, dacă trendul actual se păstrează, numărul şcolilor din Maramureş va scădea pe an ce trece.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.