Cu ocazia Zilei Poliţiei Române, familiile de poliţişti au fost felicitate de conducerea IPJ

0
211

Pasiunea pentru profesia de poliţist i-a adus împreună. Fie că s-au cunoscut în timpul şcolii, fie după ce au depus jurământul de credinţă, unii dintre poliţiştii maramureşeni şi-au jurat credinţă şi în plan personal şi au întemeiat cele 35 de familii, pe care, ieri, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, chestor de poliţie dr. Viorica MARINCAŞ, le-a felicitat cu ocazia Zilei Poliţiei Române.

Din toate darurile cu care suntem binecuvântaţi, familia este darul suprem, locul în care trăim cele mai puternice emoţii şi sursa noastră de stabilitate. Când vorbim despre familiile în care soţul şi soţia sunt poliţişti o facem cu deosebită mândrie şi respect, cu gândul la sacrificiile personale, la riscurile pe care amândoi şi le asumă zi de zi, la demnitatea şi onoarea puse în slujba cetăţeanului.
Să convieţuieşti într-o familie de poliţişti înseamnă să împarţi reuşitele, dar şi grijile generate de serviciul fiecăruia, înseamnă să renunţi uneori la planurile Personale în favoarea obligaţiilor impuse de profesie însă, poate mai mult ca în alte familii, să găseşti înţelegere şi susţinere reciprocă.
Pentru toate realizările personale şi profesionale, pentru felul în care fac faţă privaţiunilor impuse de meseria pe care şi-au ales-o, pentru tributul comun dat profesiei de poliţist, pentru modelul pe care-l reprezintă pentru copiii lor şi pentru societate, familiile de poliţişti merită toată recunoştinţa, alături de tradiţionala urare de La Mulţi Ani!

Peste 500 pachete cu ţigări de contrabandă confiscate

Trei tineri, care aveau asupra lor mai multe pachete cu ţigări de contrabandă, au sărit din tren şi au încercat să fugă în momentul în care i-au văzut pe poliţişti. Toţi au fost prinşi şi identificaţi iar acum sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă.
“În timp ce acţionau pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu tutun, poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Sighetu Marmaţiei au observat trei tineri, care au sărit din trenul care circula pe relaţia Beclean pe Someş – Sighetu Marmaţiei.”
În momentul în care i-au văzut pe poliţişti, tinerii au aruncat bagajele pe care le aveau asupra lor şi au fugit. Poliţiştii au reuşit să-i prindă şi să-i identifice, constatând că este vorba despre doi minori, în vârstă de 15 şi 17 ani, domiciliaţi în Crăciuneşti şi Valea Vişeului. În rucsacurile pe care aceştia le-au aruncat, poliţiştii au găsit 280 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană. De asemenea, au fost găsite alte 230 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, într-un alt rucsac abandonat în aceeaşi zonă.
Cele 510 pachete cu ţigări au fost ridicate de poliţişti iar tinerii identificaţi sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă şi se fac cercetări pentru Documentarea întregii activităţi infracţionale.

În Sighetu Marmaţiei – prins în flagrant în timp ce încerca să comită un furt

Joi noaptea, în jurul orei 3, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au fost sesizaţi că, pe strada 9 Mai, se comite un furt dintr-un magazin.
Operativitatea cu care poliţiştii s-au deplasat la faţa locului au dus la prinderea unui sighetean, exact în momentul în care, prin efracţie, încerca să sustragă din magazin o haină, în care se aflau 1.000 de lei. Bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite administratorului societăţii.
Sigheteanul, în vârstă de 38 de ani, este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Mandat de executare a pedepsei închisorii pus în aplicare

Joi, 16 martie, poliţiştii din Bogdan Vodă împreună cu cei din Dragomireşti, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, au desfăşurat activităţi pentru punerea în aplicare a mandatelor de executare a unor pedepse privative de libertate, emise de instanţă.
Astfel, poliţiştii au identificat şi încarcerat un tânăr, de 24 de ani, din Şieu, condamnat la executarea unei pedepse de un an, o lună şi zece zile închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.
Tânărul a fost depus în penitenciar unde îşi va executa pedeapsa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ