Biserica „Sfînta Treime” din satul Dumbrava este considerată unică în lume

0
2811
Scena Iadului cu cei trei dictatori

Preotul paroh Augustin Oniga de la această sfîntă biserică, împreună cu cîntăreţul bisericesc Sorin Latiş au oficiat pentru credincioşii dumbrăveni Sfînta Liturghie a Darurilor. Momentul religios a fost un extraordinar prilej de a descoperi două lucruri rare. Prea puţină lume ştie faptul că Biserica ortodoxă română din satul Dumbrava, aparţinător oraşului Tg. Lăpuş este unică în lume, şi asta, după aprecierile unor pictori internaţionali, iconografi, istorici şi etnografi. În mijlocul bisericii, la parter, impresionează în mod cu totul deosebit o bijuterie artizanală, un uriaş şi aspectuos candelabru admirat de toţi cei care trec pragul acestui lăcaş de cult ortodox. Acesta are o înălţime de 2,5 m şi 3 m lăţime şi are aproximativ 150 kg. A fost amenajat din 10 mari trofee de cerb cu cîte 3-5 corniţe fiecare. Dar nu doar acest candelabru face ca biserica dumbrăvenilor să fie unică în lume. Este şi o altă poveste… Curajul extraordinar al unui preot ortodox lăpuşean în plin comunism. Despre lăpuşenii „autentici”, curajoşi şi credincioşi s-a afirmat întotdeauna că sînt mai greu de supus, că au o fire statornică în faţa oricăror provocări politice sau istorice. Iată şi un argument. La începutul anului 1980, un preot din acest sat a sfidat orice restricţie ori ameninţare din partea puterii comuniste şi a construit fără nici o aprobare, două lăcaşuri de cult ortodox la Dumbrava şi Stoiceni, alt sat aparţinător oraşului Tg. Lăpuş şi Mănăstirea „Şatra”. Înarmat cu un mare curaj la care nimeni nu îndrăznea nici măcar să se gîndească în acele vremuri – a cerut pictorului să zugrăvească în scena Iadului aflată la intrarea în biserică, figurile dictatorilor mondiali Hitler, Stalin şi Lenin. Această imagine, inedită la nivel naţional poate fi văzută de oricine doreşte. Povestea acestui lăcaş de cult ortodox este incredibilă, mai ales prin prisma faptului că a fost ridicat într-un context în care iniţiativa de a construi biserici şi mănăstiri era tratată de autorităţile comuniste ca fiind echivalentă cu subminarea economiei naţionale. Cel căruia i-a aparţinut în exclusivitate hotărîrea de a zidi biserici şi mănăstire într-un stat declarat oficial ca fiind ateu, este regretatul preot IOAN COSMA, trecut la cele veşnice. Preotul COSMA a fost instalat paroh la Dumbrava în anul 1973, el primind spre îngrijire sufletească şi credincioşii din satul Stoiceni. Chiar la puţină vreme de la numirea sa ca paroh al acestor două localităţi, părintele ia decizia de a ridica în fiecare parohie cîte o biserică nouă. Şi asta datorită faptului că vechile biserici din lemn erau depăşite ca spaţii şi condiţii pentru oficierea slujbelor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.