Libertatea din capcană!

0
354

Sîntem nemulţumiţi cum sînt guvernate comuna, oraşul, judeţul, ţara, îi criticăm pe primari, miniştri, preşedinte, dar nu ne putem închipui o societate fără de conducători aleşi democratic şi fără instituţii publice care să gestioneze treburile comune. Ar fi însă mai bine să ne temperăm atitudinea, deoarece libertatea există doar în relaţie cu constrîngerea!
Cetăţenii adoptă poziţia super-critică din dorinţa de a nu mai fi controlaţi. Nu mai vor să fie inspectaţi de instituţiile de stat, cenzuraţi, spionaţi, judecaţi, notariaţi de instituţiile ce dirijează treburile administrative. Cînd intervine o instituţie de stat, nu te poţi aştepta la nimic bun, de vreme ce legile sînt atît de elastice.
Puterile din stat sînt socotite independente, însă nu-l apără pe cetăţean, ci sistemul de conducere şi de exploatare a forţei de muncă. În loc să trăim cu încredere că statul e drept, apare frica de stat. Aşa se explică faptul că românii ocolesc instituţiile. Individul de 27 de ani preferă să fie liber, să nu facă parte din sistem. Nu vrea să ştie de grupuri, deoarece de aici porneşte nucleul capitalismului, bazat pe coerciţie. Nu vrem să fim nici voluntari, să-i ajutăm pe cei din jur să federalizeze problemele. Ne retragem în libertatea maximă, în egoismul maxim.
Adesea nu scăpăm de controlul statului şi acceptăm să fim manipulaţi, răbdăm coerciţia socială, economică, financiară, religioasă, educaţională, familială… Permitem ca autoritatea umană şi divină să ne calce pe cap, pentru a ne satisface urgenţele materiale. Nevoia de prietenie, de a socializa, este supusă unor cerinţe individuale, dar în general ne lepădăm de orice sistem coercitiv, cînd putem ocolim pînă şi capitalismul în care trăim fără să-l iubim. Nu avem nevoie de nimic decît de libertate, de ea am dus lipsă pe vremea lui Ceauşescu şi lipsa ei mereu o resimţim şi azi…
Există două căi ca să supravieţuim: renunţînd la orice serviciu de stat (ne tratăm la medici privaţi, ne educăm copiii prin meditaţii plătite, ne apărăm singuri…), nu apelăm la ajutorul statului aproape deloc, plătind însă cezarului ce este al cezarului; sau să devenim acuzatori ai sistemelor, ai statului, să fim anarhişti, aşa cum apar semne, revolta din piaţă este printre ele. În nici unul dintre aceste cazuri omul nu va fi liber, prin urmare trebuie să găsim altă cale, cea dreaptă, statul să nu mai aplice modelul coercitiv, iar noi să cooperăm ca oameni liberi şi să acţionăm în comun. Caracterul inovativ al acestei atitudini decurge din democraţie, însă noi abia o dibuim, facem parte dintr-o naţiune şi dintr-un popor încă nou, tînăr, care nu reuşeşte să depăşească traumele marxiste, ceauşiste (naţionaliste) şi nici atributele culturale comune care ne rup din libertate. Nu ne putem autodetermina, sîntem sclavii mitologiilor, geografiilor, istoriilor, ideologiilor… Este cazul să fim liberi, să ne comportăm ca oameni liberi. Mai mult ca niciodată, ţara şi lumea toată au nevoie de adaptare, de schimbare. Nu funcţionează nici o teorie, oamenii de ştiinţă nu pot da sfaturi utile, geniile nu apar prea des, soluţiile pleacă deci de la noi, cei care resimţim acut nevoia de libertate. Nu mai acceptăm să fim supuşi altei voinţe şi ne pasionează conflictul, cu spaimă îi criticăm pe politicieni şi vrem să reconciliem contradicţiile dintre structuri, să transformăm societatea. Aşa că va trebui să fim suficient de apţi în înţelegere, să pricepem contradicţiile, inclusiv cele ideologice din ţară şi din lume. Schimbarea este un fenomen continuu, controversat, pe care nu îl acceptăm din prima, ci mai întîi îl excludem. Mai întîi refuzăm şi abia după aceea acceptăm, facem rău şi apoi bine, descoperim şi apoi acceptăm noutatea. Nimic nu este egal, dar trebuie să ne consolăm cu gîndul că noi, oamenii, sîntem egali în libertate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.