Tratamente la arbuştii fructiferi

0
325

Oficiul Fitosanitar Maramureş (Baia Mare, str. Vasile Alecsandri nr. 70, tel/fax: 0262437470) le recomandă agricultorilor care cultivă afin, coacăz, agriş, zmeur, mur şi căpşun să fie atenţi la boli şi dăunători.
• În această perioadă, la afinul de cultură, se fac 1-2 tratamente fitosanitare de prevenire şi combatere a bolilor (monilioza, antracnoza, septorioza, alternarioza) şi a dăunătorilor (ţînţăraşul mugurilor, insecte defoliatoare, afide, acarieni), cu: 1. SYLLIT 400 SC 0,2% sau FOLICUR SOLO 250 EW 0,1% + CALYPSO 480 SC 0,02%; sau 2. CAPTAN 50 WP 0,25% sau DITHANE M-45 0,2 % + NURELLE D 50/500 EC 0,075%. Tratamentul I, de la înălţarea inflorescenţelor – pînă la apariţia primei flori. T 2 – dacă în perioada înfloritului se realizează minim 3 mm precipitaţii şi o umiditate atmosferică peste 75%, se recomandă aplicarea unui tratament pe floare (10-50% flori deschise), pentru combaterea moniliozei, cu: SIGNUM 0,05% sau ROVRAL 500 SC 0,1%.
La agriş şi coacăz, îna­inte de înflorit (7-12 aprilie), se fac 1-2 tratamente cu: KUMULUS DF 0,3% sau COSAVET 0,3% + NURELLE D 50 /500 EC 0,075%; 2. TOPAS 100 EC 0,05% sau SULPHUR 80 WG 0,3%+ CALYPSO 480 SC 0,02%. T2, după 8-10 zile.
• La căpşun, apare putregaiul coletului, pătarea albă a frunzelor, acarianul căpşunului, gărgăriţa rădăcinilor, gărgăriţa neagră. Se iau măsuri preventive de igienizare a plantaţiei (distrugerea resturilor vegetale, smulgerea plantelor cu simptome de atac şi distrugerea lor prin ardere – acţiune continuă!), dezinfecţia solului după smulgerea plantelor cu simptome de atac, cu produse pe bază de cupru: ALCUPRAL 50 PU 0,5% sau CHAMP 77 WG 0,3% (tratament la sol), înainte de plantarea pentru completarea golurilor.
Ca măsuri curative chimice, se fac 2 stropiri cu: 1.ORTIVA TOP 1,0 l/ha sau + CALYPSO 480 SC 0,02%; 2. SCORE 250 EC 0,03-0,05% sau TOPAS 100 EC 0,05% + MAVRIK 2 F 0,05%; 3. CHORUS 75 WG 0,03% sau TOPSIN 70 WDG 0,07% + FLORAMITE 240 SC 0,4-0,6 l/ha, în perioada 6-11 aprilie şi după 8-10 zile.
• La zmeur şi mur, la înfrunzire şi după înălţarea inflorescenţelor (după 8-10 zile), se fac 2 tratamente de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor, cu: 1. DITHANE M-45 0,25% sau ORTIVA TOP 1,0 l/ha + NURELLE D 50/500 EC 0,075%; 2. TOPAS 100 EC 0,05% + VERTIMEC PRO 1,2 l/ha.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.