Pledoarie pentru dreptul la viaţă

0
95

“Lucrurile vieţii sunt sfinte. Viaţa e zidită, pardosită şi învelită de frumuseţi” T. Arghezi. Presa locală merită felicitată deoarece mediatizează toate acţiunile îndreptate împotriva unui fenomen menit să curme venirea pe lume a unor fiinţe nevinovate. În era tehnologiei informaţionale este de neconceput să vedem tinere cu ghiozdanul în spate stând la rând să facă o intervenţie chirurgicală riscantă şi periculoasă pentru viitorul lor ca posibile mame. Societatea are nevoie urgent de o lege care să pună capăt dezmăţului din lumea avortului provocat, o formă primitivă de atentat la prezentul şi viitorul naţiunii. După aproape trei decenii de libertate, prost înţeleasă, inclusiv controversatul decret al lui Ceauşescu, legat de interzicerea avortului, trebuie readus în actualitate şi privit cu discernământ. O astfel de măsură trebuie înţeleasă corect pentru că nu are cum să intervină în relaţiile intime ale unui cuplu. Deşi legea ar influenţa creşterea natalităţii, decizia de aducere a copiilor pe lume aparţine în exclusivitate partenerilor de viaţă. Mai mult, decizia ar presupune sensibilitate, responsabilitate, înţelegere reciprocă şi o minimă educaţie din partea ambilor soţi. Dramele petrecute în numeroase familii, din regimul trecut, nu au fost consecinţe ale decretului, ci ale neatenţiei soţilor, mulţi dintre ei sub influenţa alcoolului şi-au permis să-şi trateze soţiile ca simple sclave sexuale. La vremea aceea în absenţa metodelor de prevenire, majoritatea femeilor au fost terorizate psihic de teama unor sarcini nedorite. Cu toate frustrările, în familiile dominate de înţelegere şi toleranţă, efectele decretului au fost nule, iar metoda calendarului, veche de când lumea, a dat rezultate. În zilele noastre, când metodele de prevenire a sarcinii stau la îndemâna oricui, avortul provocat este o ruşine, tinde să devină o crimă premeditată ce denotă o lipsă totală de educaţie şi civilizaţie. Omul este fiinţă raţională ale cărei instincte primare, cu puţină voinţă, atenţie şi educaţie, pot fi ţinute sub control. În ultimii ani, pe seama educaţiei sexuale s-au purtat discuţii inutile inclusiv în cadrul unor instituţii ale statului. Deşi subiectul îşi are propria importanţă, nu e cazul să fie supralicitat iar sfătoşii să nu facă pe marii sexologi. Când tinerii ajung la pubertate, primele informaţii trebuie să le primească de la părinţi sau membrii mai mari din familie. Din motive inexplicabile, mulţi părinţi evită să poarte cu proprii copii acest gen de discuţii. Informaţii corecte are datoria să ofere şcoala la lecţiile de biologie sau diriginţii la orele de dirigenţie. Din alte motive şi a faptului că subiectul pare unul delicat, mulţi profesori nu stăpânesc arta dialogului şi a comunicării, nu sunt în măsură să dirijeze conversaţia încât elevii să o poată aborda şi percepe cu seriozitate şi convingere. Oricum, problema avortului provocat devine una prioritară, de interes naţional şi impune grabnic o atenţie din partea sociologilor şi a instituţiilor statului la cel mai înalt nivel. În locul unor iniţiative legislative şi referendumuri aiurite, o măsură menită să ducă la reîmprospătarea naţiunii ar fi mai mult decât binevenită. Pe de altă parte, cuplurile apte biologic de a face copii şi nu-i fac sunt egoiste, individualiste şi fug de răspunderea creştinească de a deveni părinţi. Iar cuplurile care încalcă regulile moralei creştine ar fi bine să ştie că o viaţă întreagă vor duce în spate povara unui gest necugetat, o crimă săvârşită în tinereţe, cu bună ştiinţă.

prof. Vasile ILUŢ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ