Consulul Republicii Arabe Siriene, la Biblioteca Judeţeană

0
52

O lansare de carte şi un vernisaj al expoziţiei „Siria, istorie şi cultură” au avut loc ieri, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, în prezenţa Excelenţei Sale Ali Makin, consul al republicii Arabe Siriene la Bucureşti.

Astfel, biblioteca a fost gazda lansării volumelor „Antologie Lirică”, a autorului Nizar Qabbani şi „Zile împreună cu el”, a lui Colette Khouri, precum şi a expoziţiei despre cultura şi istoria Siriei. Excelenţa Sa Ali Makin, consul al republicii Arabe Siriene la Bucureşti, a ţinut să transmită cele mai bune gânduri invitaţilor prezenţi, precum şi mulţumirea că cele două cărţi au fost traduse şi în limba română, pentru a putea fi citite şi de iubitorii de carte de la noi: „Mă bucur foarte mult de prezenţa dumneavoastră aici. Vă transmit aprecierile noastre tuturor. Publicând această traducere a romanului <Zile împreună cu el>, al scriitoarei Colette Khouri, ne-a oferit şansa să organizăm încă un eveniment cultural: Expoziţia – Siria, istorie şi cultură, care are loc la Biblioteca Judeţeană, împreună cu festivitatea de lansare a romanului în limba română, dar şi odată cu lansarea poeziilor lui Niza Qabbani. Această expoziţie ne prezintă Siria ca civilizaţie şi cultură prin diverse monumente arheologice, cu importantă semnificaţie istorică, precum şi cele mai reprezentative zone turistice din ţara noastră”. La eveniment au mai participat: prof. univ. dr. Cornel Munteanu; prof. dr. Terezia Filip, preşedintele CJ, Gabriel Zetea; directorul Bibliotecii Judeţene, Teodor Ardelean; Alexandru Peterliceanu, directorul editurii Proema, şi o sută de oameni de cultură din judeţ.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ