Drusal începe colectarea deşeurilor pe două componente: uscat şi umed

0
135

Operatorul de salubritate din Baia Mare şi împrejurimi a început colectarea selectivă a deşeurilor menajere pe două componente: uscat şi umed. În categoria celor „uscate” intră hârtia, cartonul, metalul, aluminiul, plasticul, sticla şi textilele uzate, plus toate deşeurile uscate nealimentare, care nu conţin lichide. Restul, adică cele „umede” se referă la deşeurile alimentare.

Astfel, platformele din oraş vor conţine doar containere pentru aceste două tipuri de deşeuri. Excepţie va face doar zona caselor unde vor rămâne amplasate şi igluurile: „Referitor la colectarea selectivă a de­şeurilor, aceasta este obligaţia unităţii administrativ-teritoriale, conform legii. Venind în sprijinul primăriei, noi am demarat nişte investiţii în acest sens şi am făcut solicitări către autoritatea locală, în sensul în care s-au personalizat aceste containere pentru fracţie umedă şi uscată. Tot în acest sens am investit într-o staţie de sortare, care este în probe. Bineînţeles că mai trebuie investiţii în ceea ce priveşte mijloacele de transport, dacă se mai introduce această colectare la fracţie uscată, mai ales pentru zona de case. Toate aceste investiţii ar trebui să se regăsească, în primul rând, în calitatea serviciilor şi să ajungem, încet, către atingerea acelor obiective de colectare selectivă  a deşeurilor, de reciclare a anumitor categorii de deşeuri şi de reducere în final a cantităţilor care vor rămâne în depozit. Din păcate, la această dată, sistemul de management nu este încă funcţional, dar chiar şi aşa noi am dorit să facem acest pas şi să încercăm să ne apropiem, cât de cât, de obiectivul propus. Investiţiile care se fac se vor găsi, într-o formă oarecare, şi în costuri. Aceste investiţii pot fi făcute de către autoritatea locală, de cea judeţeană, dacă depozitul ecologic ar fi fost funcţional, sau pot fi realizate de către operator, în varianta în care recuperarea lor se poate face astfel: o posibilă prelungire a contractului pe o perioadă care să permită amortizarea investiţiei, sau cu o ajustare de tarif care va veni, probabil, în funcţie de costurile care se vor înregistra. Dar asta nu mai este decizia noastră”, a spus Ioan Cardoş, inginer în cadrul societăţii Drusal.

Staţia de sortare a deşeurilor va fi funcţională într-o lună

drusalSocietatea Drusal a investit şi într-o staţie de sortare a deşeurilor provenite din colectarea selectivă pe cele două fracţii. Aceasta va deveni complet funcţională în circa o lună de zile, conform informaţiilor furnizate de Mihai Apan, directorul general al Drusal: „Investiţia noastră este în fază de finalizare. Am făcut testări să vedem cum este mai eficient şi probabil că în decurs de o lună vom face recepţia şi vom finaliza toată documentaţia necesară funcţionării. Cu toate că Sistemul integrat de management al deşeurilor prevede colectarea la sursă a deşeurilor pe patru fracţii, plus a cincea care este reprezentată de materialele biodegradabile, eu nu văd cum oamenii de la bloc vor veni cu cinci pungi de gunoi, ca să le pună în platformă. Eu am trăit ani buni în SUA şi absolut peste tot se face colectare duală. La fel şi în Ungaria, spre exemplu, colectarea deşeurilor se face tot pe două fracţii: uscat şi umed. Fracţia uscată va merge la staţia de sortare unde se selectează materialele pentru a fi reciclate, iar fracţia umedă, în mod normal trebuie să meargă în staţia de compostare, care poate să o trateze şi să accelereze toate procesele chimice şi atunci poate deveni un material asemănător compostului, sau se poate transforma într-un material inert ce se poate folosi la acoperiri, nivelări. Însă doar prin aceste investiţii se poate ajunge la ţinta de 50% reciclare din deşeul generat, nu din poveşti. În acest sens, staţia de sortare este foarte bună. Din cifrele raportate luna trecută, am deviat de la depunerea în rampă 10%. Din 5.600 de tone care au intrat în rampă, peste 600 de tone le-am trimis spre reciclare. Avem deja o colaborare deschisă cu fabrica de ciment care vrea fracţie uscată cu putere calorică mare, dar nereciclabilă de genul hârtiei nerefolosibile, pungi de nailon şi altele de acest fel”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ