Fără Bota şi Urs în etapa 25

0
341

• Unirea Jucu – ACS Fotbal Comuna Recea •

După ce în etapa precedentă a stat, în etapa 25 a Ligii a III-a, Seria a V-a, ACS Fotbal Comuna Recea merge la Unirea Jucu. Partida dintre cele două combatante se va disputa vineri, 28 aprilie, cu începere de la ora 17.00. Trupa lui Buia şi Mic va aborda acest joc fără două piese importante, portarul Alin Bota, care va sta pe margine trei etape în urma cartonaşului roşu încasat la Oşorhei pentru injurii, şi fundaşul central Milian Urs, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. În această situaţie, maramureşenii vor avea un examen dificil, în compania unui adversar redutabil pe teren propriu, formaţia antrenată de Adrian Iencsi fiind neînvinsă în actualul retur acasă. Locul trei ocupat de Recea în clasament îi obligă pe ceilalţi jucători să demonstreze că se pot descurca şi fără aportul lui Bota şi Urs, un eventual rezultat pozitiv menţinîndu-i pe poziţia a treia a seriei. Credem că oaspeţii pot face un joc bun, avînd mulţi jucători de calitate în lot, care pot face diferenţa în orice moment. Unirea Jucu ocupă înaintea duelului de mîine locul 6, cu 39 de puncte, iar ACS Fotbal Comuna Recea este pe locul 3, cu 45 de puncte.
Programul etapei 25
Vineri, 28 aprilie, ora 17.00: Unirea Jucu – ACS Fotbal Comuna Recea; CS Oşorhei – FC Zalău; Metalurgistul Cugir – AFC Hermannstadt; ASA Târgu Mureş II – Unirea Dej. • Sîmbătă, 29 aprilie, ora 17.00: CS Iernut – Gaz Metan Mediaş II; Avântul Reghin – Recolta Dorolţ; Viitorul Ulmeni – FC Bistriţa (3-0). Sănătatea Cluj-Napoca stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.