Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici

0
661

Dintre sfinţii români, Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici s-a lăsat foarte greu descoperit. Este cinstit în 3 mai, ziua în care a trecut la Domnul, în anul 1.900.

S-a născut în 1821, la Bucureşti, primind numele la botez Ioan. La 20 de ani intră ca vieţuitor la Mănăstirea Cernica, atras fiind de viaţa isihastă ce se trăia acolo, sub oblăduirea stareţului Calinic. În 1846 este tuns în monahism, primind numele de Irodion. Odată tuns în monahism, tânărul monah Irodion conştientizează marea vocaţie la care a fost chemat, adăugând nevoinţă peste nevoinţă. Era foarte iubitor de fraţi, nu discredita pe nimeni niciodată, se ferea de orice vorbire de rău, postea foarte mult, dormea doar 3-4 ceasuri pe noapte şi făcea sute de metanii pe zi. Prin aceste nevoinţe devine foarte iubit de toată obştea, impunând mult respect şi apreciere chiar şi din partea stareţului. În septembrie 1850, stareţul său, Calinic, este hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea, unde şi-a luat cu el mai mulţi ucenici, pentru a-i fi spre ajutor în refacerea episcopiei amintite, ce era într-o vizibilă decădere. Printre ucenicii luaţi este şi monahul Irodion, pe care-l va detaşa, pe la sfârşitul anului 1851, la Schitul Lainici de pe Valea Jiului şi pe care-l va hirotoni diacon şi apoi preot, în anul 1853, numindu-l eclesiarh.
În 1854 îl numeşte stareţ la schitul Lainici. Între 1854-1900 stareţul Irodion a păstorit, cu mici intermitenţe, 41 de ani acest schit. A fost cel mai longeviv stareţ al schitului Lainici din toate timpurile.
După moartea duhovnicului său, Sfântul Calinic, episcopul îşi ia ca duhovnic pe ucenicul său Irodion, stareţul de la Lainici. Astfel, ucenicul îi devine duhovnic avei. Nu după mult timp, cucerindu-se de evlavia sa, Sfântul Calinic îl va numi „Luceafărul de la Lainici”. Simţea o mare uşurare, avea o aleasă încredere şi deosebită apreciere la adresa stareţului Irodion.
Sfântul Calinic venea foarte des la Lainici, la povaţă şi spovadă. Se cunoaşte faptul că, spre sfârşitul vieţii, avea la sufletul său acea triadă de mănăstiri – Cernica, Frăsinei şi Lainici – la care ţinea foarte mult şi pe care le susţinea în rugăciunile sale.
Cuviosul Irodion, că toţi marii sfinţi, a avut foarte multe ispite din partea confraţilor săi, dar el, formându-se în duhul isihast cernican, le biruia cu smerenie şi cu răbdare. Cu cât înainta în virtute, cu atât i se înmulţeau ispitele, călindu-se în ele precum aurul în foc. Acesta fiind paradoxul sfinţeniei – suferinţa.
Foarte repede îi merge faima atât în Oltenia, cât şi dincolo de Carpaţi, în Transilvania Imperiului Austo-Ungar. Devenise făcător de minuni din viaţă. Avea puterea de a alunga duhurile necurate din oameni, îi radiografia la prima vedere, spunându-le păcatele lor şi cele ale înaintaşilor lor.
La un moment dat, o femeie ce locuia în aceşti munţi îi aduce în dar un vas cu lapte. Cuviosul îi refuză categoric vasul cu lapte, spunându-i ca nu-l primeşte, deoarece nu-i de la capra ei.
– Ba nu, părinte, de la capra mea este. L-am muls acum, este proaspăt.
– Nu, femeie, nu-l primesc, pentru că nu mai este cu adevărat de la capra ta. Aseară ai dat-o diavolului şi foarte des ai acest obicei rău. De aceea, pentru că ai dat diavolului capra, laptele nu mai este al ei, ci al diavolului. Te rog, iartă-mă, dar nu-l primesc!
Femeia s-a întors acasă cu laptele, cerându-şi iertare şi făgăduindu-i că nu va mai drăcui niciodată.
Deci, observăm cum stareţul Irodion era văzător cu duhul. Foarte multă lume se vindeca şi afla alinare de la el.
Pe 3 mai 1900, Cuviosul Irodion se mută la Domnul. La 7 ani de la mutarea sa la Domnul, stareţul Teodosie Popescu, la insistenţele ucenicului Cuviosului Irodion – ieromonahul Iulian Drăghicioiu – cere episcopului Râmnicului blagoslovenia pentru a-l dezgropa. Aceasta fiind o foarte veche tradiţie monahală, care se păstrează mai ales în Sfântul Munte Athos până azi, ca la 7 ani de la moartea monahului, acesta să fie dezgropat şi să i se facă din nou slujba înmormântării.
Aşa s-a petrecut şi cu trupul Cuviosului Irodion. Este dezgropat, însă cu toţii au rămas surprinşi, deoarece trupul era întreg şi neputrezit. Au raportat episcopului faptul acesta, la care episcopul ar fi exclamat: „Aista mi-ai fost, Irodioane” (adică chiar aşa sfânt cu adevărat mi-ai fost, Irodioane).
Însă, i-au făcut slujba înmormântării şi l-au pus în mormânt, deoarece Lainiciul nu avea osuar sau gropniţă, cum aveau alte mănăstiri mai mari, pentru a fi puse acolo. Cuviosul Irodion fiind în viaţă, a profeţit că la câţiva ani de la mutarea sa la Domnul, Lainiciul va fi pustiit. Ceea ce s-a şi întâmplat în Primul Război Mondial. „Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi trupul şi nu uitaţi legămintele călugăreşti ce le-aţi dat lui Hristos” (Patericul românesc, pag. 472, Ioanichie Bălan).
În acest război mondial, ucenicul cuviosului Irodion, ieromonahul Iulian Drăghicioiu, este luat prizonier de către armatele germane, deportat în Germania, unde a şi murit în lagăr, ca martir.
La mormântul Părintelui Irodion se făceau minuni, se vindecau demonizaţii şi se alungau duhurile necurate. Veneau oamenii atât din Regat, cât şi din Transilvania, să-şi aline durerile şi suferinţele la mormântul Cuviosului Irodion, unde se şi întâmplau.
În 1929 este numit stareţ la Lainici părintele Visarion Toia, împreună cu un grup de 6 monahi de la Frăsinei.
La mormântul Cuviosului Irodion făcându-se multe minuni, vrăjmaşul diavol, sub masca evlaviei, a îndemnat pe diferite persoane (probabil şi monahi) să dezgroape mormântul şi să sustragă părticele din moaştele cuviosului. Părintele Visarion găsind această situaţie ingrată, a dezgropat pentru a doua oară moaştele prin anii 1930 (prima fiind în 1907).
Am putea numi aceasta ca o a doua aflare a moaştelor Cuviosului Irodion. A pus moaştele într-un alt sicriu mai mic şi le-a îngropat la o adâncime de 2,5 metri. La fundul gropii de 2 metri adâncime a săpat altă gropniţă mai mică de 1,2/0,7 metri, a pus sfintele moaşte în acel sicriu mai mic, le-a îngropat, a pus pământ normal peste ele, iar la adâncimea normală a unei gropi de 1,8 – 2 metri a presărat alte oseminte de la alt părinte, pentru a deruta pe toţi potenţialii viitori căutători de sfinte moaşte. Toate acestea le-a făcut foarte tainic. Nu ştim dacă următorul stareţ, Calinic Cărăvan, a ştiut această taină. Cert este că celălalt stareţ de după părintele Calinic, părintele Caliopie (1975 – 1985) a făcut săpături ca să dezgroape sfintele moaşte prin 1985. A săpat la 2 metri adâncimea unei gropi normale, a găsit acele oase puse la derută, a astupat groapa şi a închis subiectul.
După 1990, cei rămaşi au fost învinuiţi şi acuzaţi de diferite persoane evlavioase că nu vor să dezgroape sfintele moaşte. Se ştia că s-a încercat de către Părintele Caliopie, în 1983, dar nu se putea spune acest lucru, deoarece s-ar fi produs confuzie şi necredinţă. S-au răbdat toate acele insulte şi s-a aşteptat momentul.
Mitropoliţii Olteniei de după 1990, Î.P.S. Nestor şi Î.P.S. Teofan, au dorit să canonizeze pe Cuviosul Irodion, cercetându-i viaţa plină de sfinţenie, însă, probabil, nu se împlinise numărul de rugăciuni.
Noul mitropolit al Olteniei, Î.P.S. Irineu, având evlavie specială la Sfântul Calinic şi, implicit, la duhovnicul său, Cuviosul Irodion, a purces la demararea procesului de canonizare (cercetare istorică şi dezgroparea mormântului).
În ajunul Sfântului Calinic, pe 10 aprilie 2009, cu post de câteva zile şi cu rugăciune asiduă, însuşi Mitropolitul Irineu, împreună cu obştea mănăstirii, a participat la dezgropare. Ajungând la 2 metri adâncime, s-a dat de acele oseminte străine. A fost un examen foarte greu, îi cuprinsese pe toţi deznădejdea că nu s-a găsit ceea ce se căuta. Î.P.S. Mitropolit a poruncit să se sape în continuarea mormântului, cu toate că era iarbă, însă, spre surprinderea tuturor, s-a dat de un schelet întreg. Iniţial, s-a crezut că acesta este, dar deznădejde. Era alt vieţuitor, aşa cum scria pe cărămida de sub cap: „Mitrofan schimonahul 1864”.
Î.P.S. Mitropolit Irineu a poruncit să se sape în partea opusă, la celălalt capăt al mormântului. La 2 metri adâncime s-a dat de alte oseminte mai vechi, la care se pare că se mai umblase.
Deznădejdea şi dezamăgirea i-a cuprins pe toţi. Deja se săpaseră 3 morminte la rând, unul în capul celuilalt. Se făcuseră o groapă imensă de 6 metri lungime, 2 metri adâncime şi 1,5 metri lăţime. Toţi se rugau cum puteau şi cum ştiau. Se pare că se năruia orice speranţă. La fundul gropii centrale era pământul mai moale, s-a început evacuarea lui şi, spre surprindere, se întrezărea conturul unei alte gropi mai mici. Au început să apară semne. S-a găsit, la 2,1 metri adâncime, un toc de bocanc, după care au început să apară cuie, ce erau aproape descompuse de rugină.
Primul impact vizual pozitiv a fost în momentul când a apărut prima parte din sfintele moaşte. Aveau o culoare maronie-portocalie. În al doilea rând, erau nefireşti de uşoare, ca un pai, ca o hârtie. Iar în al treilea rând, au început să emane un miros plăcut.
În cele din urmă, s-a găsit şi cărămida cuviosului Irodion, ce i-a fost pusă sub cap.
Astfel, s-a descoperit marea comoară ascunsă intenţionat a doua oară, prin anii 1930, la 2,5 metri adâncime. S-a descoperit în parte marea taină a “Luceafărului de la Lainici”.
După 109 ani, Sfântul Irodion se lasă a fi descoperit pentru a treia oară. O putem numi a treia aflare a moaştelor Sfântului Irodion, de pe data de 10 aprilie 2009. De data aceasta, au fost puse într-o raclă, la închinare în biserică, spre folosul duhovnicesc al tuturor doritorilor şi al cinstitorilor sfinţi din ceruri.
Sfântul Calinic l-a numit pe cuviosul Irodion “Luceafărul de la Lainici”, deoarece, cu adevărat, a fost un mare luceafăr, un mare luminător şi rugător. Sfântul Irodion este ultima verigă a lanţului neoisihast românesc din sec. XIX.
Neoisihasmul românesc începe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, prin Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Paisie Velicikovschi, stareţul de la Neamţ, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, Sfântul Grigorie Dascălul, Sfântul Calinic de la Cernica şi continuă cu Sfântul Cuvios Irodion, Stareţul de la Lainici.
Mulţumim Sfântului Prea Cuviosului Părintelui nostru Irodion pentru că a acceptat a fi dezgropat de nevredniciile noastre şi-l rugăm fierbinte să mijlocească şi pentru noi înaintea Prea Sfintei Treimi. Amin!
Sursa: Sfânta Mănăstire Lainici

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.